Percepţia mediului politic şi testarea modificării pragului de susţinere pentru înfiinţarea unui partid politic în România

Raport

Introducere

Încrederea în clasa politică românească s-a depreciat constant după 1990. Practic, cu fiecare ciclu electoral, încrederea românilor în cei care îi reprezintă în plan politic a scăzut treptat, aspect trădat de participarea la vot to mai redusă a electoratului. Cu toate că s-au schimbat generaţii de politicieni, cu toate că s-au reconfigurat noi poli politici (sau chiar ideologici, în cazul curentului popular), atitudinea critică a românilor faţă de politicieni s-a cristalizat, devenind un model social de raportare.

Tot la fel s-a cristalizat şi un model de carieră în politica autohtonă, mai puţin orientat spre meritocraţie, spre valori precum competenţă sau profesionalism, cât mai degrabă susţinut de un fundament axiologic de sorginte tradiţionalistă, având ca dimensiuni majore valori precum loialitate, obedienţă. Practic, cu mici excepţii, clasa politică a acţionat de o manieră organică, asigurându-şi auto-reproducerea, sistemul politic românesc devenind dintr-unul deschis într-unul închis¹, singurele breşe acceptate fiind cele care făceau loc infuziei de capital financiar sau de imagine, resursele necesare în competiţia electorală. Ciclicitatea politică, alternanţa guvernare-opoziţie au devenit mai degrabă momente de transfer simbolic de putere între partide sau între diverse facţiuni ale aceluiaşi partid, decât o oportunitate reală de auto-reflecţie şi auto-reformare.

O scurtă incursiune în istoria postdecembristă a partidelor politice ne arată o fragmentare excesivă a spectrului politic imediat după decembrie 1989, reacţie uşor de anticipat în momentul în care libertatea de expresie şi de asociere au devenit realitate. Polifonia politică, fundament al oricărei democraţii, prezentă într-o manieră excesivă, poate crea neajunsuri semnificative în plan practic, făcând dificilă formarea de majorităţi necesare guvernării, fărâmiţând puterea politică şi administrativă şi dezarticulând exercitarea ei. Pe de altă parte, unele partide erau mai degrabă expresia opiniilor, orgoliilor sau chiar a capriciilor unor personaje publice decât a unor ideologii sau curente politice, specularea capitalului de imagine în plan electoral devenind destul de repede o strategie frecventă.

Schimbările apărute în timp în procesul electoral au fost, de cele mai multe ori, de tip reactiv, răspunzând unor interese sau situaţii punctuale sau de moment, fără o anticipare sau o perspectivă de termen lung. Fiecare legislatură a adus cu sine schimbări în condiţiile de înscriere fie pentru candidaţii partidelor, fie pentru candidaţii independenţi, majoritatea acestor modificări fiind restrictive şi aducând cu sine condiţii tot mai dificile de acces în competiţia electorală. Analizând calitativ alegerile parlamentare din 2004 şi 20 08², putem spune că a crescut reprezentativitatea procesului electoral, ponderea din totalul voturilor valabil exprimate a voturilor pentru partide şi candidaţi independenţi situaţi sub prag scăzând de la circa 12% la 3%. Dar, în acelaşi timp, a scăzut şi participarea la vot de la 56,5% la 47,1%, făcând ca, practic, ceea ce s-a câştigat prin reprezentativitate să se piardă prin neparticipare.

În tot acest context, au apărut voci care au cerut soluţii din ce în ce mai radicale de restructurare a clasei politice, de înlocuire parţială sau totală a actorilor întregului spectru politic, de la stânga la dreapta, de apariţie a unor voci noi, a unor figuri noi, cu un grad de reprezentativitate (în special pentru electoratul neparticipant) şi legitimitate mai ridicat, cu un profil moral mai curat. Dorinţa de asociere pentru a forma noi partide politice a devenit un obiectiv pentru tot mai multe persoane neafiliate politic. Doar că, pentru a putea să îl concretizeze, trebuie să atingă un set de parametri definiţi prin lege. Legea partidelor politice, în România, prevede ca, pentru înregistrarea unui partid, să fie depusă o listă cu semnături de susţinere din partea a cel puţin „25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti”³.

Este acest prag, al numărului de semnături impuse pentru înfiinţarea unui partid, necesar şi normal unei democraţii cum e România în acest moment? Politicienii nu consideră că eliminarea lui va duce la profesionalizarea clasei politice⁴ şi că tendinţa de regionalizare politică nu ar fi una de natură să aducă un plus de stabilitate sistemului politic. Pe de altă parte, în contextul în care, în spaţiul public, tema regionalizării face obiectul unui dialog din ce în ce mai complex şi detaliat, cu scenarii din ce în ce mai bine conturate, ideea unor organizaţii politice regionale pare din ce în ce mai legitimă, promovarea unor interese şi intenţii locale primând în faţa unor perspective politice generale.

Studiul de faţă, în fapt testarea la nivelul publicului a unui set de 7 întrebări cu privire la opinia faţă de anumite afirmaţii sau situaţii vehiculate în raport cu sistemul politic, nu are pretenţia de a oferi răspunsuri clare şi tranşante unor probleme care ar trebui să îşi găsească răspuns mai degrabă în intenţia, voinţa şi acţiunea politică şi mai puţin în opinia sau dorinţa electoratului. Selecţia acestor întrebări este una, în parte, generată de nevoia unor răspunsuri concrete şi mai puţin de testarea unui model teoretic, ca atare ne asumăm din start caracterul empiric-limitatal demersului.

Ceea ce vrem, prin acest studiu, e să aducem în spaţiul public noi teme de reflecţie, noi motive de dialog, de dispută chiar, cu dorinţa nedisimulată de reuşi să provocăm şi să impunem într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe agenda politică, o dezbatere privind condiţiile de acces individual sau asociat în competiţia electorală.

• ¹ De ce şi cu ce schimbăm sistemul electoral. Societatea Academică din România (SAR) Policy Brief #64, iunie 2013, pagina 10.
• ² Idem pagina 7.
• ³ Legea 14/2003, actualizată prin OUG 20/2008, articolul 19, alineatul 3
• ⁴ De ce şi cu ce schimbăm sistemul electoral. Societatea Academică din România (SAR) Policy Brief #64, iunie 2013, pagina 12.

Metodologia studiului

Universul investigat e format din persoane adulte, neinstituţionalizate, cu domiciliul în România, utilizatori de telefonie fixă sau mobilă.

Volumul eşantionului cuprinde 1.304 indivizi. Eşantionul este unul probabilist, stratificat în raport cu:

• Mediul de rezidenţă (rural – 3 categorii definite de gradul de dezvoltare, urban – 4 categorii definite de numărul de locuitori)
• Regiunea de dezvoltare (cele 8 regiuni de dezvoltare ale României)

Eroarea maximă tolerată: +/- 2,8%, la un nivel de încredere de 95%

Perioade de culegere a datelor: 14-16 noiembrie 2013

Din cauza metodei CATI (Computer-Assisted Telephone Interviewing) de culegere a datelor, care induce probabilităţi inegale de selecţie, eşantionul a fost ponderat în raport cu structura pe sexe şi vârste a populaţiei adulte din România, precum şi în raport cu structura regio-rezidenţială (asocierea dintre regiuni şi mediul de rezidenţă).

Prezentarea si analiza datelor

Un prim aspect de interes pentru autorii acestui studiu a fost identificarea auto-poziţionării ideologice simple, evaluată atât spontan, printr-o întrebare deschisă, cât şi asistat, prin auto-poziţionare pe o scală stânga- dreapta cu 5 trepte predefinite.

Graficul 1. Există vreo ideologie politică în care vă regăsiţi, care vă reprezintă cel mai bine? Dacă da, care?

Doar un român din 6 se declară reprezentat de o anumită ideologie politică. Şi, dintre aceştia, doar circa jumătate indică numele unei ideologii sau curent politic, în timp ce aproape 20% indică numele unor partide politice, exponente ale acestei ideologii.

Graficul 2. Ponderea celor care se regăsesc într-o ideologie, la nivelul principalelor categorii socio-demografice

Analiza la nivel socio-demografic a celor care declară într-o mai mare măsură că se regăsesc într-o anumită ideologie politică ne indică două profiluri ceva mai bine conturate. Aşa cum se poate observa în Graficul 2, avem un prim profil,

• al celor vârstnici, de peste 70 ani, din Oltenia, şi, pe de altă parte, identificăm un al doilea profil, cel
• al persoanelor superior educate, cu venituri personale ridicate (peste 1.500 lei lunar).

Dacă primul profil se asociază cu ideologia de stânga şi în special cu cea reprezentată de PSD şi USL, al doilea se asociază cu ideologia de centru şi cu liberalismul. Există, aşadar, nişe ideologice care nu au atras un public ceva mai bine conturat socio-demografic.

Dacă ponderea celor care se plasează spontan în proximitatea unei ideologii e mai redusă, auto-plasarea asistată, prin oferirea a 5 trepte pe o scală de la stânga la dreapta, determină 62% dintre respondent să aleagă o categorie, în timp ce 23% nu ştiu ce să răspundă unei astfel de provocări, iar 15% nu vor să răspundă. Aşa cum se poate observa în Graficul 3, distribuţia e una asimetrică, cu o aglomerare ceva mai pronunţată în zona de centru (24%) şi o pondere semnificativ mai mare la dreapta (20%) decât la stânga (10%).

Nuanţele ideologice, centru-stânga sau centru-dreapta, sunt selectate într-o proporţie ceva mai redusă, explicaţiile putând fi plasate fie în sfera unei reprezentări difuze a acestora la nivelul populaţiei, fie în lipsa unor actori politici care să-şi asume explicit astfel de poziţii.

Graficul 3. Când vine vorba de politică, unii oameni se consideră de dreapta, unii, de stânga iar alţii, de centru. Dvs. cum vă consideraţi?

Cum se raportează la axa ideologică stânga-dreapta diversele categorii socio-demografice? Aşa cum ne indică datele din Graficul 4, cu excepţia minorităţii maghiare, e dificil de identificat profiluri de subpopulaţii cu afinităţi certe de stânga, centru sau de dreapta. Există anumite asocieri de vârstă, educaţie, venit sau regiune, dar nu putem observa clivaje clare între diverse categorii.

Graficul 4. Autoplasarea pe scala stânga-dreapta, la nivelul principalelor categorii socio-demografice

Ceea ce mai putem observa din graficul precedent este ponderea diferită a celor care nu se pot plasa pe scala stânga-dreapta, dificultatea unei opţiuni ideologice fiind prezentă în proporţii diferite în rândul categoriilor socio-demografice investigate.

Graficul 5. În ce măsură sunteţi de acord cu următoarele afirmaţii? (diferenţa până la 100% reprezintă nu ştiu / nu răspund)

Un alt punct de interes a fost cel în care am evaluat acordul şi dezacordul în raport cu anumite afirmaţii ce s¬au încetăţenit în grila cotidiană de raportare la mediul politic. Circa 70% dintre respondenţi sunt parţial sau total de acord cu afirmaţia că în România sunt prea multe partide politice. Cu toate acestea, 63% consideră că actualele partide politice nu se pot reforma, nu se pot schimba în bine.

În privinţa oportunităţii apariţiei unor noi partide politice, opiniile se împart aproape egal: 48% dintre respondenţi sunt de acord (total sau parţial) cu apariţia de noi partide politice, în timp ce 50% nu sunt de acord cu asta. Mai mult, 50% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că ar vota un partid politic nou, în timp ce 42% nu sunt de acord cu ea.

Concluzia developată de opiniile mai sus exprimate este aceea că mulţi dintre români (aproape am putea risca afirmând „majoritatea românilor”) nu îşi doresc un număr mai mare de partide politice, cât mai degrabă alte partide politice, vor o anumită ciclicitate cu rolul de a primeni clasa politică. Mai mult, unul sau mai multe partide noi ar avea un bazin electoral consistent, circa 40% dintre români fiind atraşi de ideea de a vota un partid nou. Desigur, aceste valori nu trebuie privite ca intenţie de vot ci mai degrabă trate în termeni de favorabilitate, de deschidere spre alţi actori politici.

Testând relevanţa unui prag de susţinere prin semnături, pentru înfiinţarea unui partid, opiniile respondenţilor înclină spre menţinerea lui (Graficul 6). Dar putem observa un segment important (31%) dintre români care consideră caducă o astfel de condiţionare.

Graficul 6. În acest moment, pentru a înfiinţa un partid politic, trebuie strânse minim 25.000 semnături din minim 18 judeţe. Care din următoarele afirmaţii e mai aproape de opinia dvs.?

Care e asocierea, diferenţiată la nivelul principalelor categorii socio-demografice, dintre diversele subpopulaţii şi aceste opinii (Graficul 7) ? În primul rând, etnicii maghiari se declară împotriva acestui prag în proporţie de 52%, aspect care, desigur, e corelat cu distribuţia teritorială a acestora, care ar face dificilă obţinerea de semnături în minim 18 judeţe. Firesc, şi la nivelul regiunilor în care aceştia sunt prezenţi, Transilvania şi Banat, ponderea celor care consideră depăşită această condiţie e mai ridicată. În schimb, mai putem observa o asociere semnificativă între nivelul de studii medii şi vocaţionale, vârsta medie (31-50 ani) sau categoriile mediane de venit (501-1.500 lei) cu considerarea anormală a impunerii unui astfel de prag. Dacă introducem în analiză şi variabila autoplasării ideologice, observăm că cei ce se plasează în stânga spectrului politic consideră într-o mai mare măsură, decât cei din dreapta, faptul că impunerea unui prag de susţinere pentru înfiinţarea unui astfel de partid e un aspect nefiresc.

Graficul 7. Ponderea celor care consideră anormală condiţia unui prag de susţinere, la nivelul principalelor categorii socio-demografice

În multe din ţările Uniunii Europene, posibilitatea înfiinţării unui partid politic nu e condiţionată de impunerea unui prag ridicat de susţinere⁵. În ţări precum Austria, Danemarca, Olanda sau Suedia înregistrarea unui partid politic poate fi făcută de o singură persoană, în timp ce în Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Regatul Unit al Marii Britanii, Slovacia, Slovenia, Spania nu sunt necesare mai mult de 10 persoane.

Opinia românilor, în raport cu un prag virtual de 3 persoane pentru înfiinţarea unui partid politic, ne indică faptul că, în majoritate, la nivelul opiniei publice, se respinge un astfel de prag. Dar există un segment important de respondenţi, spre o treime, care sunt parţial sau total de acord cu o astfel de iniţiativă.

Celor care au manifestat o anumită reţinere faţă de acest prag, le-am adresat o întrebare suplimentară, privind pragul pe care îl consideră oportun. După cum se poate observa în Graficul 9, din cei 70% care oferă un răspuns, 3% se situează sub pragul de 3 persoane iar cei mai mulţi consideră că 10-99 persoane sunt suficiente pentru a înregistra un partid politic. Pe de altă parte, numai 12% consideră că e nevoie de un număr egal sau mai mare cu pragul actual, de 25.000 persoane.

• ⁵De ce şi cu ce schimbăm sistemul electoral. Societatea Academică din România (SAR) Policy Brief #64, iunie 2013, pagina 11.

Graficul 8. În unele ţări din Uniunea Europeană, sunt suficiente trei persoane pentru a înfiinţa un partid politic. Dvs. în ce măsură aţi fi de acord ca şi în România, trei persoane să poată înfiinţa un partid politic?

Graficul 9. Dacă manifestă un dezacord parţial, unul total sau un acord parţial. Înţeleg că aveţi anumite rezerve în această privinţă. În opinia dvs., de minim câte persoane ar trebui să fie nevoie pentru a putea înfiinţa un partid politic?

Graficul 10. Ponderea celor care sunt parţial sau total de acord cu un prag de 3 susţineri, la nivelul principalelor categorii socio-demografice

Profilul celor care sunt într-o mai mare măsură favorabili unui prag de 3 persoane (Graficul 10) este cel al unor persoane:

• Tinere, 18-30 ani
• Cu studii elementare sau vocaţionale
• Cu venituri personale medii-scăzute
• Din Transilvania şi Banat, în special etnicii maghiari

Ceva mai reticente faţă de acest prag sunt:

• Cei de vârstă medie-ridicată (51-70 ani)
• Cei cu studii superioare
• Cei cu venituri persoane mari (peste 1.500 lei)
• Cei din zona de Sud (Muntenia, Oltenia, Dobrogea

Există aşadar, un clivaj opinional regional în raport cu acest prag, Transilvania şi Banatul fiind mai favorabili (şi datorită etnicilor maghiari) unui prag de 3 persoane decât cei din Sud. Mai mult, remarcăm şi o polarizare în rândul bucureştenilor, ei fiind cei care vor într-o mai mare măsură, un prag de susţinere ridicat, de peste 10.000 persoane (27%), dar şi cei care vor, în cea mai mare măsură, un prag de maxim 100 persoane (40%).

Ce nuanţă ideologică ar trebui să aibă un partid politic nou înfiinţat, în România? Circa un sfert dintre români nu ştiu sau nu vor să răspundă unei astfel de întrebări dar, dintre cei care oferă un răspuns, majoritatea consideră că ar trebui să fie un partid de dreapta sau centru-dreapta.

Graficul 11. Ce orientare politică ar trebui să aibă un partid nou înfiinţat, în opinia dumneavoastră?

Asocierea dintre autopoziţionarea ideologică şi orientarea unui nou partid e ridicată. Practic, 58% dintre cei care se poziţionează pe scala stânga-dreapta îşi doresc un partid nou având propria ideologie, aspect care trădează nemulţumirea românilor ce îşi asumă o orientare ideologică faţă de modul în care aceasta e reprezentată în plan politic.

Scurte concluzii

Cu o proporţie redusă de indivizi care îşi asumă spontan o identitate ideologică, cei mai mulţi dintre români se plasează ideologic în zona centrului şi a dreptei, stânga fiind subreprezentată la nivelul populaţiei adulte.

În aceste condiţii, românii nu îşi doresc un număr mai mare de partide politice cât vor o schimbare a actorilor politici, organizaţionali sau individuali, vor o clasă politică proaspătă, considerând că actuala nu se poate reforma. Un nou partid ar avea, la nivel de favorabilitate, acceptul electoral a circa 40% din electorat, nevoia de deschidere a actualului sistem politic fiind una stringentă.

Încă în majoritate, favorabili unui prag de susţinere pentru înfiinţarea unui partid politic şi defavorabili unui virtual prag de susţinere de 3 persoane, românii consideră, totuşi, că este nevoie de un prag de susţinere mult diminuat faţă de actualul, de 25.000 persoane. Putem identifica specificităţi regionale în această privinţă, cel mai probabil generate de nevoia unei agende politice regionale, ceea ce aduce problematica modificării condiţiilor electorale alături de alte aspecte asociate tematicii mai largi de discuţii privind regionalizarea.

Un nou partid în România e dorit practic la nivelul întreg spectrului ideologic, modul în care românii se simt reprezentaţi politic fiind, cel mai probabil, cauza principală a acestei opinii. Ea se subscrie întreg mesajului general dat de un segment important din electorat, acela al nevoii unei schimbări ale regulilor jocului politic, pentru a lăsa loc şi a oferi şanse şi altor competitori.

 

Instrumentul studiului, redactat de către Dan Maşca şi Călin Moldovan-Teselios.

Culegerea datelor, realizată de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Raport de cercetare elaborat de către Călin Moldovan-Teselios.