Sinteză: Analiza juridică
Legea a fost iniţiată în februarie 2002 de opt senatori şi deputaţi ai Partidului Naţional Liberal. Ea a fost adoptată de către Parlament în luna decembrie a aceluiaşi an, după zece luni de analiză şi dezbatere şi a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2003.
Forma iniţială a propunerii legislative înăsprea regimul înregistrării partidelor politice, prin includerea a 30.000 de semnături necesare ale susţinătorilor unui partid politic, „domiciliaţi în cel puţin 21 de judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 900 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeteţe şi Municipiul Bucureşti.” (art. 21 alin. 3). În aparenţă, forma adoptată de Parlament reduce numărul de semnături necesare şi facilitează procesul de înfiinţare a unui partid politic cerând doar „25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.” (art. 19 alin. 3).
Forma iniţială prevedea susţinători, în timp ce forma promulgată prevede membri fondatori, ceea ce face procesul de înregistrare a unui partid politic să-şi schimbe natura şi chiar să fie mai dificil.
Practic, analizând dispozițiile Legii putem observa că legiuitorul și-a dorit să obțină o comunitate a cetăţenilor omogenă, fără diferenţe de nevoi, interese sau dorinţe. Înființarea de partidele regionale şi judeţene este descurajată, reprezentarea fiind una strict naţională.
ÎNGRĂDIREA UNUI DREPT NU ÎNCALCĂ CONSTITUȚIA
Răspunsul Curții Constituționale la modificarea legii din 96 (10.000 de membrii fondatori):
„Aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai, precum în legea de faţă, ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificaţia instituţionalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său constituţional …” (Deci, dacă dreptul nu e suprimat, n-are nicio importanță că e sever îngrădit)
CCR a făcut distincție între pragul de reprezentativitate şi pragul electoral apreciind că, în încercarea de a controla fenomenul devalorizării partidelor, opţiunea pentru unul sau altul dintre cele două praguri reprezintă, de asemenea, o problemă de oportunitate şi nu de constituţionalitate.
Pragul de reprezentativitate numerică
Forma redactării („Pentru înregistrarea unui partid … lista trebuie (subl. n.) să cuprindă cel puțin 25.000 de membri …”), precum și spiritul general al Legii conduc la concluzia că pragul de reprezentativitate reprezintă o restricționare a dreptului fundamental de liberă asociere în partide politice.
Dacă „inflația de partide” a reprezentat situația – premisă pe care s-a grefat măsura pragului stabilită prin Lege, cu greu se mai poate produce un astfel de fenomen și în România anului 2012. Prin urmare dacă scopul (contracararea inflației/devalorizarea partidelor) în vederea căruia s-au instituit anumite măsuri legislative a devenit caduc, rezultă că și mijloacele, respectiv instituirea unui prag de reprezentativitate, prin care s-a urmărit atingerea acelui scop au devenit caduce și trebuie eliminate.
Expunerea de motive pentru propunerea legislativă depusă de parlamentarii liberali se referea în mod clar la un anumit tip de partide care trebuie încurajat: „partidele cu reprezentare naţională, descurajând pe acelea care tind să se cantoneze la un nivel regional sau provincial.
UN CALCUL RIDICOL
La cifra de 30.000 de susținători propusă iniţial s-a ajuns prin următorul calcul: „În România există 2.948 localităţi în care trebuie depuse minim 11 candidaturi pentru consiliul local. Rezultă că un partid cu acoperire naţională trebuie să aibă cel puţin 30.000 de membri.
Așa cum se precizează şi în expunerea de motive, Legea și-a propus să instituţionalizeze partidele politice, făcându-le în sine instituţii reprezentative pentru întreaga populaţie românească. Deci, partidelor politice româneşti li se solicită să fie reprezentative pentru toţi cetăţenii români înainte de a participa la alegeri şi de a obţine reprezentare în parlament. Legea a pus astfel, într-o oarecare măsură, semnul egal între ceea ce ar trebui să fie două tipuri diferite de participare politică: adeziunea la un partid şi votul electoral.
Scopul instituirii pragului de către legiuitor, respectiv necesitatea asigurării unei reprezentativităţi crescute, trebuie să poată fi inclus în enumerarea exhaustivă din textul alin. 1 art. 53 din Constituţie:
apărarea securităţii naţionale,
apărarea ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice,
apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor,
desfăşurarea instrucţiei penale,
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
La o minimă analiză însă se observă că scopul invocat de legiuitor în susținerea pragului nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele exhaustiv enumerate de textul constituțional.
Codul de bune practici în materie electorală al Comisiei din 9 octombrie 2002: numărul partidelor în Parlament nu trebuie să fie prea mare și asta pentru a se minimiza riscul unei guvernări instabile.
În același document, însă, se precizează că trendul general este să se evite restrângerea numărului de partide prin metode care vizează termenii și condițiile referitoare la înregistrarea partidelor, întrucât refuzul înregistrării unui partid este adesea o metodă convenabilă pentru acele autorități care doresc să scape de un competitor care este mai mult incomod decât nesemnificativ.
CE E NEDEMOCRATIC ÎN MOLDOVA E PERFECT EUROPEAN ÎN ROMÂNIA
În Moldova, un prag de 5.000 membri a fost considerat de Comisie o barieră serioasă în calea menținerii existenței partidului politic. Folosind argumentul per analogiam, se poate spune că cele menționate cu privire la Moldova este valabil mutatis mutandis și cu privire la România.
Într-adevăr, dacă într-o țară cu o populație de cca 5 ori mai mică decât România, un prag de reprezentativitate de 5.000 membri a fost socotit drept o barieră în calea existenţei partidului, de ce nu s-ar putea spune acelaşi lucru și cu privire la un prag de reprezentativitate de 5 ori mai mare, respectiv pragul de 25.000 semnături prevăzut de Lege, instituit într-o țară cu o populație de 5 ori mai mare?
h. Măsura de restricționare trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu
În Recomandările privind reglementarea partidelor politice din 25 octombrie 2010, Comisia precizează că „Nicio persoană sau grup de persoane care doreşte/ doresc să se asocieze sub forma unui partid politic nu trebuie să fie avantajate sau dezavantajate …”.
Este evident că partidele mici sunt lezate de un prag de reprezentativitate ridicat și, prin urmare, se poate vorbi despre o aplicare discriminatorie a măsurii de restrângere a exercițiului dreptului la asociere în partide politice.
CCR a restrâns excesiv de mult aria problemelor care cad sub umbrela constituţionalităţii. În Decizia nr. 433/2006, CCR a decis că problema pragului de reprezentativitate a partidelor intră sub „umbrela” constituţionalităţii numai în măsura în care acesta este de natură conducă la însăşi anihilarea dreptului la asociere.