Conform Legii nr. 14/2003 privind partidele politice, lista de susținere a unui nou partid trebuie să cuprindă 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.

Partidele legiferează despre partide. Dacă legislaţia unor ţări are o abordare de tip laisser-faire asupra partidelor politice, legislaţia altor ţări reglementează cu stricteţe orice amănunt privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi dizolvarea partidelor politice. Multe state vorbesc despre importanţa partidelor politice şi în propriile constituţii.

UN CURENT EUROPEAN

Democraţiile consolidate din Vestul Europei, partidele politice au depăşit faza modelului de partid care „prinde tot” (catch-all party) şi au dezvoltat un nou model, „partidul cartel”. Realitatea politică proiectată de noul tip de partid se caracterizează prin interpenetrarea dintre partid şi stat, drept compensaţie pentru legatura slabă dintre partide şi societate. Participarea politică a cetăţenilor scade foarte mult, indiferent dacă ne referim la exercitarea dreptului de vot sau la activismul politic. Trăsătura esenţială a partidelor de tip cartel este aceea că îşi pierd vocaţia concurenţială întemeiată pe raţiuni ideologice. Partidele încetează a mai fi în reală concurenţă şi generează înţelegeri tacite. (E cazul României, în care partide din curente politice complet opuse realizează alianțe de guvernare. E și cazul Statelor Unite, în care cele două patide abia dacă pot fi diferențiate) Acestea au tentaţia de a se proteja în faţa eventualelor partide nou venite pe scena politica şi, astfel, de a promova prevederi legislative care să le pună la adăpost de competiţie. Partidele politice de tip cartel creează toate condiţiile echivalente unei situaţii de piaţă oligopoliste.

Din analiza comparativă asupra Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande a rezultat că prevederile normative care reglementează înfiinţarea unui partid politic urmăresc crearea şi/sau menţiunea PARTIDELOR DE TIP CARTEL.
Cu cât o lege tinde să reglementeze în detaliu materia, cu atât statul respectiv îşi exprimă dorinţa de a se pune la adăpost de eventuale devieri către regimuri nedemocratice. În acelaşi timp, rolul legii partidelor politice este inclusiv de a garanta pluralismul politic şi, implicit, dreptul la asociere al cetăţenilor.
Dintre democraţiile consolidate care au legi ale partidelor politice, Italia, Spania şi Germania au suferit un colaps democratic la un moment dat. Excepţie face Marea Britanie, care a rămas o democraţie stabilă, dar care are şi legislaţia cea mai puţin restrictivă cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice.
Până în 1998, când Parlamentul britanic a adopat Registration of Political Parties Act 1998, înregistrarea partidelor politice nu a fost reglementată de lege, iar partidele intrau în competiţia electorală fără a avea un statut juridic definit. Cu ocazia mai multor alegeri, candidaţi fără şanse reale la câştigarea unui mandat în Camera Comunelor au utilizat în mod intenţionat denumiri asemănătoare cu ale celor trei partide principale (Partidul Laburist, Partidul Conservator şi Partidul Liberal-Democrat), pentru a „fura” din voturi (spoiler candidates). Ca urmarea a mai multor incidente de acest gen, Parlamentul britanic a adoptat Registration of Political Parties Act 1998.

SUNTEM O DEMOCRAȚIE NOUĂ, SAU O ȚARĂ SEMIDEMOCRATICĂ?
În ţările semidemocratice, legile partidelor politice au ca scop restrângerea libertăţii opozanţilor şi blocarea competiţiei politice prin apariţia unor noi actori politici. În democraţiile noi, legile partidelor politice îşi propun să stopeze posibile tendinţe antidemocratice care se manifestă la nivelul societăţii în tranziţie, în timp ce, în democraţiile consolidate, legile au ca raţiune pentru existenţa lor un trecut nedemocratic sau ameninţări teroriste.
Condiţiile de înregistrare a unui partid politic pot reprezenta o formă de resticţie asupra procesului democratic de reprezentare. Această constatare rezultă din numărul redus de state cu regim democratic consolidat care au legi ale partidelor politice, corelat cu faptul că cea mai mare parte dintre cele care au asemenea legislaţii specifice le-au adoptat recent.
Franţa şi Belgia nu au legi ale partidelor politice nici până astăzi.
În România, un partid politic se înregistrează cu cea mai mare dificultate prin comparație cu toate ţările supuse analizei. Numărul minim al membrilor fondatori necesar pentru a putea fi înregistrat un partid (25.000) este unul dintre cele mai mari, comparabil cu cel prevăzut de legislația Rusiei (40.000), stat care nu este considerat a fi încă democraţie. (Între timp ne-a depășit și Rusia, unde pragul a fost coborât la 500)

O ȚARĂ DE POLITRUCI

Conform legii, cel puțin 1 din 761 de români ar trebui să devină membru al unui nou partid politic. Raportul este și mai mic dacă referința sunt cetățenii cu drept de vot, nu totalul populației.
În Rusia, 1 din 3.452 de cetăţeni ar trebui să fie membru al unui nou partid politic, ceea ce înseamnă că, prin comparație cu România, cel puțin la nivelul acestui indicator, legislația Rusiei este mai permisivă în ceea ce privire condițiile de înființare a partidelor politice.
Din punctul de vedere al condițiilor restrictive de înființare a unui partid politic nou, legislația din România se aseamănă mai mult cu legislația ţărilor ex-sovietice, considerate a fi semi-democraţii, şi mai puţin cu ţările fost comuniste, membre ale Uniunii Europene.

În grupa statelor fost comuniste, notă discordantă fac atât România, cu gradul cel mai mare de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic, cât şi Ungaria, unul din statele cu gradul cel mai redus de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic dintre toate statele studiate.

Partide locale și regionale

Trebuie precizat că există partide locale/regionale în aproape toate statele analizate, însă aceste partide se înfiinţează după procedura legală prevăzută în legislaţia naţională. Elementul lor distinctiv este dat de scopul înfiinţării – pentru a milita în favoarea intereselor respectivelor regiuni.

Un partid care să participe la alegerile locale în anumite regiuni sau colectivități locale se poate înfiinţa cu mare uşurinţă dacă procedura de înregistrare a unui partid politic presupune doar înfiinţarea unei asociaţii de trei persoane. Chiar și în state ca Polonia, Cehia, Lituania, unde numărul minim este de 1.000 de membri fondatori sau susţinători, este relativ uşor de înfiinţat un partid politic la nivel local. Este şi cazul Poloniei care are un număr foarte mare de partide locale şi o volatilitate a sistemului de partide pe măsură. Altfel spus, în Polonia puţine partide politice de la nivel local sunt alese la două alegeri electorale consecutive.

Accesul partidelor politice în parlamentele naţionale şi în guvernarea locală
Democraţiile consolidate tind să ofere mai multă libertate în exercitarea dreptului la asociere: posiblitatea de a întregistra cu uşurinţă un partid politic sau o asociaţie care participă la alegeri.
Aceleaşi democraţii nu sunt atât de deschise noilor competitori politici pe cât permite legislația în sens formal. De la înregistrarea unui partid politic până la accesul în parlamentul naţional şi în guvernarea locală este de multe ori o cale lungă. Partidele au de trecut cel puţin două teste: înregistrarea pentru participarea la alegeri şi competiția electorală în sine.
Primul test depinde de numărul de semnături şi/sau sumele de bani solicitate ca depozit pentru înregistrarea candidaţilor. Al doilea test depinde de tipul de sistem electoral care se aplică în statul respectiv şi are o importanță deosebită.
Dincolo de un număr minim de semnături pentru înregistrarea unui partid politic, aceste state au un număr minim de semnături necesar susţinerii unei candidaturi în alegeri. De multe ori, acest număr minim de semnături necesar înscrierii în cursa electorală este suficient de mare încât să descurajeze candidatura.

RESTRICȚIONAREA DEMOCRAȚIEI

Anglia este singura ţară din cele studiate care are un sistem electoral pluralist, în circumscripţii cu un singur membru, în care mandatele se alocă candidatului care obţine cele mai multe voturi. Acest tip de scrutin tinde să dea naştere la un sistem format din două partide şi face foarte dificilă intrarea pe scena politică a unui nou partid. Sistemele pluraliste de tipul „primul ia totul” favorizează partidele mari21.
Spre deosebire de Anglia, Franţa are un sistem majoritar în două tururi de scrutin, ceea ce înseamnă că partidelor mici sunt încurajate să participe la primul tur, deoarece „cred că nu au nimic de pierdut”23. Cu toate acestea, doar câteva partide reuşesc să treacă pragul electoral destul de mare, de 12,5% din voturile obţinute în circumscripţia în care candidează. Este foarte dificil pentru partidele noi şi mici să obţină un număr suficient de voturi pentru a intra în turul al doilea al alegerilor.
Olanda este unul dintre statele care permite în cea mai mare măsură accesul partidelor noi pe scena politică, cel puţin la stadiul actual al analizei. În Olanda sunt necesare doar 3 persoane pentru înfiinţarea unei asociaţii politice, 30 de semnături pentru înregistrarea candidaţilor în alegeri şi 11.250 de euro depozit returnabil în cazul în care lista obţine 75% din voturile cotei electorale
Chiar dacă Olanda are un prag electoral mic, faptul că alocarea mandatelor are loc la nivelul unei singure circumscripţii, naţionale, prin utilizarea metodei d’Hondt, face ca sistemul să nu mai fie atât de deschis partidelor noi, favorizând partidele mari.
Înfiinţarea partidelor în Polonia se face cu uşurinţă. De asemenea, participarea la alegerile locale este relativ permisivă datorită prevederilor speciale privind comitetele electorale provizorii. Sistemul de partide polonez este unul dintre cele mai volatile din Europa. Un element distinctiv al acestui sistem este numărul foarte mare de partide care acţionează la nivel local. Practica politică arată o importanţă crescută a nivelului local de guvernare din Polonia (localism), dar care este însoţită de o volatilitate electorală şi a partidelor, ceea ce face ca sistemul de partide polonez sa fie unul dintre cele mai instabile din Europa.
În Ungaria partidele politice se înfiinţează uşor, legislaţia încurajând, astfel, pluralismul politic. Totuşi, pragul electoral de 5% şi scurtinul majoritar în două tururi îngreunează accesul partidelor noi pe scena politică.

ACCESUL PARTIDELOR NOI LA REPREZENTAREA POLITICĂ ÎN ROMÂNIA

1. Accesul partidelor noi în Parlament este îngreunat de mai mulţi factori. Prima categorie de factori cuprinde factorii preelectorali, anteriori competiţiei electorale: (i) numărul mare de semnături de susţinere necesare înregistrării, (ii) obligaţia ca persoanele care susţin noul partid să fie membri fondatori, deci să aibă apartenţă politică, (iii) obligativitatea reprezentativităţii teritoriale a semnăturilor.
2. A doua categorie de factori cuprinde factorii care ţin de sistemul electoral: (i) competiţia electorală are loc în circumscripţii cu un singur membru (circumscripţii uninominale25), (ii) pragul electoral este destul de mare şi se aplică pentru scorurile obţinute de partide la nivel naţional, (iii) două dintre formulele de alocare a mandatelor, majoritate absolută de 50%+1 din voturi şi metoda d’Hondt, avantajează partidele mari.
3. Competiţia electorală în circumscripţii cu un singur membru tinde să polarizeze preferinţele alegătorilor. Altfel spus, două partide sau alianţe devin mai importante şi tot acestea două îşi dispută majoritatea locurile disponibile din Parlament. Partidele mici şi, mai ales cele noi, sunt dezavantajate de competiţia în circumscripţii cu un singur candidat. Pragul electoral de 5% pentru partide, 8% pentru alianţe de două partide şi 8%+1% pentru fiecare partid în plus este calculat din totalul voturilor obţinute de un partid politic la nivel naţional şi nu la nivel de circumscripţie, adică judeţ26. Dacă pragurile electorale ar fi calculate la nivel de circumscripţie ar creşte şansele de trecere a pragului electoral pentru partidele mai mici. Evident, aici avem nevoie de studii avansate pentru a descoperi avantajele şi dezavantajele unei asemenea modificări legislative.
Majoritatea absolută de 50%+1 din voturile exprimate într-un colegiu este foarte greu de obţinut de către un partid nou. Să presupunem că un candidat cu notorietate al unui partid nou ar obţine acest scor, însă, dacă partidul său nu obţine cel puţin 5% din totalul voturilor la nivel naţional, nu primeşte locul indiferent de rezultatul său foarte bun sau excepţional. Design-ul acesta electoral face ca, din nou, partidele care doresc să îşi desfăşoare activitatea la nivel judeţean să fie dezavantajate.

CONCLUZII

Democraţiile occidentale consolidate au un mod specific de a funcţiona, rezultat al experienţei democratice îndelungate, iar configuraţia sistemului de partide este greu de modificat de partide politice noi. În general, procedura de înregistrare a unui partid este relativ uşoară, dar şansele ca acesta să intre în Parlament sunt reduse, fie din cauza condiţiilor restrictive de înscriere a candidaţilor, fie din cauza sistemului electoral, care implică şi pragul electoral ridicat.
În cazul României, cu toate că şi sistemul electoral îngreunează accesul partidelor noi la reprezentarea politică, factorii decisivi sunt cei preelectorali. În România, un partid politic se înregistrează cu cea mai mare dificultate dintre toate ţările supuse analizei, concluzie ce reiese din modelul de analiză dezvoltat în secţiunile anterioare.
În România postcomunistă, prin comparaţie cu alte state (inclusiv cu statele non-membre UE, ex-sovietice), s-a manifestat o tendinţă de îngreunare a accesului unor noi partide pe scena politică locală şi în Parlamentul ţării. Această tendinţă este evidentă când ne raportăm la creşterea (în mai multe etape) a numărului de membri fondatori de care este nevoie pentru a fi înregistrat un partid, precum şi a pragului electoral care trebuie atins de o formaţiune politică pentru a obţine mandate în Parlamentul României.
Legislaţia românească nu numai că nu încurajează pluralismul politic, dar chiar urmăreşte pervers să îl elimine. Tocmai de aceea partidele în România au şanse foarte reduse, aproape inexistente, de a se forma de jos în sus.
Numărul de 18 judeţe, solicitate pentru reprezentativitatea teritorială necesară înfiinţării unui partid politic, este ales tocmai pentru a excede numărul de judeţe din orice regiune istorică a ţării. Nici una dintre regiunile istorice ale României – Moldova, Ţara Românească, Ardeal, Banat sau Dobrogea – nu are 18 judeţe în componenţă.

Pentru a citi materialul complet, click aici