Proiect pentru

Adoptarea
Votului Electronic

Observații preliminare la cadrul doctrinar

I. Poate că mai înainte de orice ar fi util să fac aici o listă cu documentele juridice fondatoare ale democrației occidentale postbelice.

1. Declarația universală a drepturilor omului: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-universala-a-drepturilor-omului.php

2. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_2/Materialien/dokument_5.htm

3. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale: http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=79&inline=

4. Convenția europeană a drepturilor omului: http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

5. Carta socială europeană: https://www.coe.int/t/dghl/monitoring/socialcharter/Presentation/ESCRBooklet/Romanian.pdf

6. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: http://anp.gov.ro/documents/10180/1863054/LexUriServ.pdf/3925bd4c-b834-4719-801c-0789b45dc392

7. Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor: http://www.aedh.eu/plugins/fckeditor/userfiles/file/Conventions%20internationales/Community_Charter_of_the_Fundamental_Social_Rights_of_Workers.pdf

8. Tratatul privind Uniunea Europeană (în special art. 2, art. 3 alin. 3 și art. 6): http://www.presidency.ro/static/Versiunea_consolidata.pdf

9. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în special art. 8 – art. 13, art. 15, art. 19, art. 145 și art. 151 – art. 161): http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Tratat_functionare_UE_consolidat.pdf

Toate aceste pacte, convenții, carte și tratate au fost ratificate de România – și, în consecință, fac parte, potrivit Constituției, din dreptul intern. Așa că orice partid care accede la putere în România e ținut să le respecte, fie că-i convine sau nu.

De aceea un partid în curs de constituire trebuie să țină cont de ele și să le integreze în doctrina sa, fiindcă mai devreme sau mai târziu va fi ținut să le pună în aplicare (iar dacă le va pune în aplicare în condițiile în care doctrina sa e explicit sau implicit ostilă unora dintre ele, partidul își va pierde orice credibilitate în fața susținătorilor săi).

În particular, un partid care se declară fără rest pro-occidental și care își asumă să militeze pentru occidentalizarea (și în consecință pentru modernizarea) României nu poate să nu integreze în doctrina sa toate aceste documente, fără excepție – și să nu militeze ca valorile și principiile din toate aceste documente să fie internalizate de câți mai mulți alegători, și în primul rând de toți membrii săi. Altfel am avea o contradicție teribilă între misiunea declarată și opțiunile de fapt, contradicție care pe termen mediu va duce la eșecul proiectului politic reprezentat de un astfel de partid.

Din fericire, toate aceste pacte, convenții, carte și tratate sunt compatibile cu un spectru ideologic suficient de larg: cu unele versiuni de socialism, cu anarho-socialismul, cu social-democrația, cu liberalismul (în sens ALDE), cu anarho-liberalismul, cu creștin-democrația și chiar cu unele versiuni de conservatorism. Deci nu trebuie să ne temem că asumarea respectivelor documente ne-ar limita opțiunile ideologice și doctrinare. Practic, singurele opțiuni incompatibile cu respectivele documente sunt comunismul (marxism-leninismul), nazismul și alte ideologii totalitare și autoritare, neoliberalismul (libertarianismul) și unele versiuni de conservatorism.

II. Al doilea lucru pe care vreau să îl discut e realitatea. Ideologia e despre idei, politica e despre realitate și conjuncturi. În termenii cei mai largi cu putință, realitatea românească de astăzi arată în felul următor:

(a) o populație preponderent săracă (a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană);
(b) o societate doar parțial urbanizată (54% grad de urbanizare indică faptul că societatea românească e încă preponderent premodernă, pre-urbană, centrată nu pe reguli impersonale, ci pe familia extinsă și pe interacțiuni între grupuri constituite pe modelul familiei extinse; loialitatea față de grup – un indicator al dependenței față de grup – e mai valorizată decât autonomia individuală);
(c) o populație destul de îmbătrânită, în curs de îmbătrânire și cu spor demografic negativ.

Așa arată România astăzi, fie că vrem sau nu, fie că ne place sau nu. Iar dacă vrem să fim ascultați și luați în serios, trebuie să vorbim despre realitate, să n-o ignorăm. Dacă România e o țară cu oameni săraci, trebuie să vorbim despre sărăcie, să nu evităm subiectul, și trebuie să propunem politici de combatere a sărăciei. Propuneri credibile și care să dea fiecăruia certitudinea că într-un orizont de timp rezonabil (cel mult 10 ani) cei prinși în sărăcie vor scăpa de ea. Și că sub nicio formă copiii lor nu vor mai putea să recadă la nivelul de sărăcie îndurat de părinți.

Dacă România e o țară încă premodernă, trebuie să discutăm asta deschis și să introducem politici de modernizare de care să beneficieze în primul rând cei care azi beneficiază de pe urma premodernității. Nu poți să rupi modelul familiei extinse și să introduci modelul indivizilor autonomi și anonimi specific modernității decât dacă fiecare membru al respectivei familii extinse obține astfel mai multe beneficii decât în modelul celălalt. Altfel, majoritatea va rămâne ostilă modernizării, nu vei avea susținere publică: modelul societății moderne va rămâne nu doar neinteligibil, ci și înspăimântător. Familia extinsă e o rețea de redistribuție de bunuri. Dacă nu o înlocuiești cu o altă rețea de redistribuție care să ofere cel puțin aceleași beneficii, e practic imposibil să distrugi modelul premodern. Nu e o întâmplare că statele moderne sunt redistributive (sunt state sociale). Dacă ar înceta să mai fie astfel, cetățenii lor ar reveni automat la modelul familiei extinse și modernitatea ar deveni imposibilă. Asta nu ține de vreo ideologie sau alta, ci de realitatea ființelor umane.

Dacă România e o țară cu o populație în curs de îmbătrânire, trebuie să vorbim despre asta și trebuie să ne adresăm celor care îmbătrânesc. În fine, dacă România e o țară cu spor demografic negativ, trebuie să pregătim cultural și psihologic oamenii pentru a transforma România într-o țară de imigrație.

Pe scurt, dacă nu vorbim despre realități, lumea nu va fi dispusă să ne bage în seamă și vom deveni exponenții unei minorități percepute ca agresivă, arogantă, ostilă și privilegiată. Iar ceea ce este valabil pentru o discuție la nivel național, este valabil și pentru discuțiile care privesc realitatea locală: nu poți face politică ignorând realitatea.

III. În fine, în al treilea rând vreau să adaug câteva cuvinte despre rostul politicianului. Meseria de politician are două componente:

(a) asigurarea păcii sociale, și
(b) asigurarea unei tranziții reușite de la A la B (unde A e realitatea de fapt și B realitatea dorită).

Din perspectiva asta, politicianul – fie că e un simplu membru de partid, un lider, sau un om de stat – îndeplinește o funcție publică fundamentală, radical diferită și, îndrăznesc să spun, superioară funcției îndeplinite de un activist civic, de un ideolog, de un economist, de un manager sau de un practician al unei profesii liberale.

Politicianul nu e ținut să respecte și să se supună vreunei ortodoxii ideologice, economice, manageriale sau de alt fel. Ăsta e rostul diferiților birocrați – un rost util, dar diferit și inferior calitativ celui de politician.

Pledez așadar cu toată tăria pentru (re-)emanciparea politicianului de sub tutela economistului, a managerului, a ideologului și a celorlalte tipuri de birocrați. Pledez, cu alte cuvinte, pentru dezinhibarea politicianului.

Nu vreau să spun prin asta că politicianul ar trebui să-i ignore pe ideologi, pe economiști sau pe manageri, ci doar că ar trebui să-și redescopere și să-și reafirme autonomia față de aceștia. Evident că între politician, ideolog, economist și manager trebuie să existe dialog și cooperare. Dar doar atât: dialog și cooperare, nu supunere. În ultimă instanță, doar politicianul e responsabil de pacea socială și de tranziția reușită de la A la B, nu ideologul, nu managerul și nici economistul. Iar dacă, uneori, pentru a menține pacea socială și/sau pentru a-i ajuta, a-i încuraja sau a-i inspira pe oameni să realizeze tranziția de la A la B, politicianul ia măsuri care-l contrariază pe ideolog, pe economist sau pe manager – ei bine, cu atât mai rău pentru ideolog, pentru economist sau pentru manager.

În consecință, atunci când construim un partid gândiți-vă că o facem în calitate de politicieni – și că, în calitate de politicieni, nu avem nicio Carte Sfântă în raport cu care să fim obligați la o conformare strictă.