Proiect pentru

Adoptarea
Votului Electronic

Democraţia Locală

Democrația locală în statele membre UE: dreptul de a candida în alegerile locale

Partea întâi. Situația la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene

Austria

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

Belgia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale. Pentru a fi validă, lista trebuie semnată de doi membri ai consiliului local sau de un număr de susținători (numărul diferă în funcție de mărimea localității).

Bulgaria

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Cehia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Cipru

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.(Pentru ca o persoană să poată candida la funcția de primar sau la cea de consilier local, este suficient să fie nominalizată de o persoană cu drept de vot și susținută de către cel puțin o altă persoană cu drept de vot.)

Croația

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.Pentru a fi validă, lista trebuie să conțină semnăturile a cel puțin 100 de susținători.

Danemarca

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.Pentru a fi validă, lista trebuie să conțină semnăturile a cel puțin 25 de susținători. În localitățile mai mari, numărul necesar de susținători crește, dar nu poate depăși 50.

Estonia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Finlanda

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Franța

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Germania

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Grecia

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

Irlanda

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.Pentru a fi validă, lista trebuie însoțită de cel puțin 15 semnături de susținere.

Italia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Letonia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Lituania

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Luxemburg

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Malta

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Marea Britanie

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.Pentru a fi validă, lista trebuie însoțită de cel puțin 10 semnături de susținere.

Olanda

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Polonia

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

Portugalia

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

România

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

Slovacia

În alegerile locale se pot înscrie doar candidați care aparțin partidelor politice și candidați independenți.

Slovenia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Spania

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.Pentru a fi validă, o listă care nu este depusă de către un partid politic, ci de către alegători, trebuie însoțită de semnăturile a cel puțin 1% din totalul alegătorilor din respectiva localitate.

Suedia

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Ungaria

Oricine poate depune o listă de candidați la alegerile locale.

Partea a doua: observații

În marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene, dreptul de a candida la alegerile locale este acordat nu doar partidelor politice și candidaților independenți, ci și asociațiilor și grupurilor civice. Această extindere a dreptului de a candida nu provine doar dintr-o înțelegere liberală a acestui drept, înțelegere potrivit căreia partidele nu pot avea monopolul nominalizării de candidați – ci și din înțelegerea faptului că democrația locală este extrem de importantă, pentru că e tipul de democrație de care cetățenii iau act zilnic, dat fiind că cele mai multe dintre interacțiunile lor se petrec la nivel local.

În aceste condiții, importanța comunității locale cere practic ca, pe lângă partidele naționale, regionale sau locale și pe lângă candidații independenți, să fie recunoscute cu drept de a candida și asociațiile și grupurile locale – care pot să nu aibă o dimensiune ideologică, dar pot avea o mai bună înțelegere a problemelor comunității. Așa se face că în Anglia, de exemplu, grupurile civice locale obțin adesea majoritatea în consilii locale, mai ales din zonele rurale, în detrimentul marilor partide politice (conservatorii, laburiștii și liberal-democrații).

Doar 6 din cele 28 de state membre UE recunosc dreptul de a candida în alegerile locale doar membrilor de partid și candidaților independenți: Austria, Grecia, Polonia, Portugalia, România și Slovacia.

Cazul României este probabil cel mai restrictiv, pentru că legislația nu permite decât înființarea de partide la nivel național. Partidele politice regionale sau locale sunt imposibile în contextul actualei legislații. În aceste condiții, posibilitatea creării unei democrații locale puternice este sever – și arbitrar – limitată.

Recomandări pentru România

Date fiind observațiile de mai sus, legislația electorală trebuie modificată în sensul de a extinde dreptul de a candida în alegerile locale și asociațiilor și grupurilor civice, formale sau informale.

Este imposibil (sau cel puțin este foarte dificil) să ai o democrație funcțională la nivel național cu comunități locale slabe, în care democrația se exersează restrictiv. Mai mult, dacă la nivel național poate fi întrucâtva înțeles și acceptat monopolul partidelor politice, ca organisme de reprezentare ideologică a cetățenilor, la nivel local acest lucru nu mai poate fi acceptat, pentru că reprezentarea ideologică trebuie să fie completată și de o reprezentare a stilului de viață, a culturii și a modelelor locale de dezvoltare.

Sorin Cucerai