Proiect pentru

Adoptarea
Votului Electronic

Analiza comparativă

 

Condiţiile de înfiinţare a unui partid politic şi accesul partidelor noi la reprezentarea politică

Precizări metodologice

În România, pentru înfiinţarea unui partid politic, numărul minim de membri fondatori este foarte mare. Conform Legii nr. 14/2003 privind partidele politice1 , lista de susținere a unui nou partid trebuie să cuprindă 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.

Evaluarea unei cifre de 25.000 de membri fondatori nu poate avea loc decât într-un raport comparativ cu alte state. România este considerată a fi o democraţie nouă, membră a Uniunii Europene şi cu un trecut comunist. De cele mai multe ori, România este comparată cu ţările din Centrul şi Estul Europei, membre ale Uniunii Europene întrucât au împărtășit regimul comunist totalitar.

Aceste state au format o primă grupă, purtând denumirea de state membre UE fost comuniste. În ultimii douăzeci de ani, mare parte din efortul politic şi instituţional al României a fost îndreptat către obţinerea statutului politic de democraţie, adoptând, de cele mai multe ori prin imitaţie şi emulaţie, structura instituţională a democraţiilor consolidate, cu precădere a statelor membre ale UE. Acest proces a fost unul comun pentru toate statele fost comuniste din Centrul și Sud-Estul Europei, existând însă și elemente specifice de la țară la țară. Din acest motiv, identificarea condițiilor formale de înființare și funcționare a partidelor politice în aceste state este un element care nu poate fi ignorat într-o asemenea cercetare comparativă.

Cea de-a doua grupă de state analizate este formată din state membre UE cu democraţie consolidată. Întrucât toate statele incluse în aceste două grupe sunt democraţii consolidate sau în curs de consolidare, perspectiva comparativă a fost extinsă prin luarea în considerare a țărilor cu statut democratic incert: statele non-membre UE, ex-sovietice. Nu trebuie să uităm că, pentru aproape jumătate de secol, România s-a aflat în sfera de influenţă a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
Pasul următor a fost să stabilim eşantioane. Am utilizat eşantionarea pe cote, astfel încât, pentru fiecare grupă de state, au fost identificate sub-grupe care să ţină cont de moştenirea culturală, aşezarea teritorială și regimul politic.

Astfel, pentru grupa statelor membre UE fost comuniste, am analizat condițiile de înființare și funcționare a unui partid politic în Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria. În grupa statelor membre UE cu democraţie consolidată, am avut în vedere Anglia2, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania.

Statele din cele două grupe reprezintă tradiţiile culturale și politice ale Vestului, Centrului şi Estului Europei. În ceea ce privește statele non-membre ale UE, ex-sovietice, ne-a interesat să identificăm în ce măsură condițiile de înființare și funcționare a unui partid politic în România se apropie de condițiile de înființare și funcționare a unui partid politic din aceste state cu regimuri politice parțial democratice. De asemenea, am urmărit inclusiv identificarea asemănărilor și deosebirilor care apar între statele membre UE și cele non-membre UE cu privire la reglementările care stabilesc condițiile de acces și de existență ale formațiunilor politice.

  • 1Publicată în M. Of. al României nr. 25 din 17.01.2003.
  • 2Iniţial am ales Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, însă, din cauza complexităţii sistemelor electorale locale şi naţionale, am inclus doar Anglia, de
    altfel reprezentativă pentru întregul Regat Unit.
Articolul de față urmărește să ofere câteva răspunsuri la o serie de întrebări cheie:
  1. Care este gradul de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic (exercitarea dreptului la asociere în scop politic) în România comparativ cu state membre ale UE democraţii consolidate, state membre ale UE, fost comuniste, şi state ex-comuniste?
  2. Este legislaţia privind dreptul la asociere şi legislaţia electorală din România mai prohibitivă decât legislația altor state atunci când se are în vedere accesul partidelor noi la reprezentarea parlamentară sau la guvernarea locală?
  3. Care sunt statele cele mai permisive şi cele mai puțin permisive la înfiinţarea partidelor şi la reprezentarea acestora în parlament sau în guvernarea locală dintre statele comparate?
  4. În ce măsură prevederile privind înregistrarea unui partid politic ale Legii nr. 14/2003 a partidelor politice afectează pluralismul politic în România?
  5. Ce impact au dispozițiile legale și interpretarea lor pe cale jurisprudențială (în special deciziile Curții Constituționale) asupra reprezentării politice în România?

Ipoteza principală a cercetării este că, într-o democraţie, accesul partidelor politice la reprezentarea parlamentară sau locală este condiţionat de joncţiunea a două categorii de variabile:

  1. prevederile legislative privind înfiinţarea și funcționarea ulterioară a unui partid politic
  2. tipul de sistem electoral existent.

Astfel, în acest articol am avut în vedere că variabile independente vizează condițiile de înfiinţare a partidelor politice şi tipul de sistem electoral. Îînfiinţarea partidelor politice depinde de:

  1. numărul minim de persoane necesar înscrierii oficiale a unui partid politic
  2. raportul dintre numărul minim necesar înregistrării unui partid politic şi populaţia statului
  3. calitatea persoanei cerută de lege pentru înregistrarea unui partid politic
  4. obligația reprezentativităţii teritoriale pentru înregistrarea unui partid politic.

Tipul de sistem electoral influenţează apariţia partidelor noi în funcţie de următoarele caracteristici:

  1. tipul de scrutin electoral (majoritar, pluralist, proporţional, semi-proporţional sau mixt)
  2. tipul de vot (listă sau candidat)
  3. existența unor circumscripţii cu un singur candidat sau cu mai mulţi canididaţi
  4. formula electorală de alocare a mandatelor.

Elemente specifice ale literaturii de scpecialitate

În ştiinţa politică, studiul partidelor politice se bucură de una dinte cele mai constante şi mai vechi atenţii. Nu de puţine ori, specialiștii au vorbit, explicit sau implicit, despre importanţa partidelor politice. Giovanni Sartori rezumă relaţia dintre cetăţeni şi partide după cum urmează:„cetăţenii în democraţiile occidentale sunt reprezentaţi prin şi de partide” 3. Importanța partidelor politice este atât de mare încât democraţia modernă, adică democraţia reprezentativă, nu poate fi concepută în afara partidelor politice4. Asigurând funția de reprezentare a cetățenilor, partidele politice formulează politici publice și construiec spațiul de inspirație pentru normele de conduită (legislația).

În ceea ce privește condițiile de înființare și funcționare a partidelor politice, se poate spune că partidele legiferează despre partide. Dacă legislaţia unor ţări are o abordare de tip laisser-faire asupra partidelor politice, legislaţia altor ţări reglementează cu stricteţe orice amănunt privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi dizolvarea partidelor politice5. Multe state vorbesc despre importanţa partidelor politice şi în propriile constituţii.

Majoritatea studiilor privind condiţiile legale de înfiiţare a unui partid politic se încadrează în teoria partidelor de tip cartel şi au fost tratate sporadic, dar şi precar, de cercetătorii în ştiinţe politice. Nu există abordări comparative exhaustive asupra democraţiilor consolidate privind condiţiile de înregistrare a unui partid politic.

Teoria partidelor de tip cartel a fost formulată de Richard Katz şi Peter Mair în 19956. În opinia autorilor, în democraţiile consolidate din Vestul Europei, partidele politice au depăşit faza modelului de partid care „prinde tot” (catch-all party7) şi au dezvoltat un nou model, „partidul cartel”. Realitatea politică proiectată de noul tip de partid se caracterizează prin interpenetrarea dintre partid şi stat, drept compensaţie pentru legatura slabă dintre partide şi societate. Participarea politică a cetăţenilor scade foarte mult, indiferent dacă ne referim la exercitarea dreptului de vot sau la activismul politic. Trăsătura esenţială a partidelor de tip cartel este aceea că îşi pierd vocaţia concurenţială întemeiată pe raţiuni ideologice. Partidele încetează a mai fi în reală concurenţă şi generează înţelegeri tacite. Acestea au tentaţia de a se proteja în faţa eventualelor partide nou venite pe scena politica şi, astfel, de a promova prevederi legislative care să le pună la adăpost de competiţie. Partidele politice de tip cartel creează toate condiţiile echivalente unei situaţii de piaţă oligopoliste.

  • 3Giovanni SARTORI, „Representational systems”, în International Encyclopedia of the Social Sciences, vol.13, 1968, p. 471.
  • 4Russell J. DALTON, Steven A. WELDON,„Public Images of Political Parties: A Necessary Evil?”, West European Politics, Vol. 28, No. 5, , 2005, pp. 931 – 951.
  • 5Anika GAUJA, Political Parties and Elections: Legislating for Representative Democracy, Farnham, Ashgate, 2010, p.2.
  • 6Richard S. KATZ, Peter MAIR, „Changing Models of Party Organization and Party Democracy: the emergence of the cartel party”, Party Politics, Vol. 1, No. 1, 1995, pp 5-31.
  • 7Otto KIRCHHEIMER, „The Transformation of the Western European Party Systems”, în Joseph LaPalombara and Myron Weiner, Political Parties and Political Development, Princeton University Press, Princeton,1966, pp. ???.

Una dintre puţinele abordări comparative asupra condiţiilor de înregistrare a unui partid politic în democraţiile consolidate îi aparţine lui Anika Gauja. Autoarea a comparat legislaţia privind partidele politice din Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă8 şi a situat subiectul legislaţiei privind partidele politice la intersecţia dintre ştiinţa politică şi drept9 . Din analiza comparativă asupra Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande a rezultat că prevederile normative care reglementează înfiinţarea unui partid politic urmăresc crearea şi/sau menţiunea partidelor de tip cartel. Wolfgang Müller a considerat că, pe de o parte, reglementările privind partidele politice reprezintă „modaliatatea cea mai directă de a interveni în sistemul de partide”, însă, pe de altă parte, că „în sistemele democratice impactul aşteptat este redus”10.

Lauri Karvonen a făcut o analiză de conţinut a legilor privind partidele politice din treizeci şi nouă de state şi a observat că variaţiile privind respectivele acte normative sunt strâns legate de statutul democratic al ţării11.Nu toate democraţiile consolidate au legi ale partidelor politice, iar democraţiile care au ales să reglementeze juridic regimul partidelor politice au făcut-o destul de recent, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.12 Autorul a organizat conţinutul materiei cercetate în trei categori: restricţii, organizare internă şi sancţiuni. Una dintre ipotezele de cercetare de la care a plecat este că „numărul şi scopul restricţiilor este de aşteptat să fie în corelaţie negativă cu gradul de democratizare”13. Astfel, prevederile legislative referitoare la înregistrarea partidelor pot fi privite atât ca indicaţii asupra modului de organizare internă a partidelor politice, cât şi ca restricţii legale privind funcţionarea unei asociaţii politice voluntare. Karvonen a stabilit că toate categoriile de state studiate (democraţii consolidate, democraţii noi, semi-democraţii şi regimuri nedemocratice) reglementează organizarea internă a partidelor, inclusiv regimul înregistrării partidelor politice14. Totuşi, autorul nu a făcut o analiză calitativă a reglementărilor, ci doar o analiză strict cantitativă a absenţei sau prezenţei unor tipuri de reglementări legislative. Sancţiunile cele mai frecvente şi severe se regăsesc în statele cel mai puţin democratice.15

  • 8Anika GAUJA, op.cit., p. 2.
  • 9Ibidem, p. 4.
  • 10Wolfgang MÜLLER, „The Relevance of the State for Party System Change”, Journal of Theoretical Politics Vol.5, No. 4, 1993, pp. 419-454 şi p. 421.
  • 11Lauri KARVONEN, „Legislation on Political Parties: A Global Comparison”, Paper presented at the Southwestern, Political Science Association 2005 Annual Meeting, New Orleans, March 23-26, Panel PS 73:“Rediscovering Democracy”, Aie-Rie Lee, Chair.
    Sursă internet:
  • 12Ibidem, p. 16.
  • 13Ibidem, p. 9.
  • 14Ibidem, p.13.
  • 15Ibidem, p.14. Cu menţiunea că cele constând în dizolvarea partidului privesc, în cea mai mare parte, aspecte de ordin ideologic

Denumirea legală a formelor de asociere în scop politic. Exemple

Toate statele analizate au legislaţie privitoare la partidele politice (vezi Tabelul nr.1). Reglementarea, în general, este determinată de un trecut nedemocratic sau, în unele cazuri, de abuzuri antidemocratice.

Cu cât o lege tinde să reglementeze în detaliu materia, cu atât statul respectiv îşi exprimă dorinţa de a se pune la adăpost de eventuale devieri către regimuri nedemocratice. În acelaşi timp, rolul legii partidelor politice este inclusiv de a garanta pluralismul politic şi, implicit, dreptul la asociere al cetăţenilor.16

Dintre democraţiile consolidate care au legi ale partidelor politice, Italia, Spania şi Germania au suferit un colaps democratic la un moment dat. Excepţie face Marea Britanie, care a rămas o democraţie stabilă, dar care are şi legislaţia cea mai puţin restrictivă cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice.

Până în 1998, când Parlamentul britanic a adopat Registration of Political Parties Act 1998, înregistrarea partidelor politice nu a fost reglementată de lege, iar partidele intrau în competiţia electorală fără a avea un statut juridic definit. Cu ocazia mai multor alegeri, candidaţi fără şanse reale la câştigarea unui mandat în Camera Comunelor au utilizat în mod intenţionat denumiri asemănătoare cu ale celor trei partide principale (Partidul Laburist, Partidul Conservator şi Partidul Liberal-Democrat), pentru a „fura” din voturi (spoiler candidates). Ca urmarea a mai multor incidente de acest gen, Parlamentul britanic a adoptat Registration of Political Parties Act 1998. Astăzi, reglementările privind înregistrarea unui partid politic sunt cuprinse de actul legislativ The Political Parties, Elections and Referendums Act 2000 (PPERA), care a abrogat Registration of Political Parties Act 1998.

Legea partidelor politice din Germania este prima lege de acest gen şi este rezultatul direct al dorinţei clasei politice de a preîntâmpina un colaps democratic asemănător celui dintre cele două Războiale Mondiale, precum şi consecinţele sale politice pe plan mondial. De aceea, legea este concepută special pentru a bloca apariţia partidelor care promovează ideologia nazistă.

Spania a adoptat Legea partidelor politice în anul 1978, chiar în primii ani de la căderea regimului autoritar întemeiat de Francisco Franco, ca modalitate de a preîntâmpina apariţia unui nou regim totalitar, dar şi ca mijloc de apărare în faţa ameninţării teroriste şi separatiste venite din partea oraginizaţiei Euskadi Ta Askatasuna (ETA), organizaţie care militează pentru un stat independent basc.

Legea Partidelor politice din Finlanda îşi are originea în necesitatea de a stabili reguli clare pentru finanţarea publică a formaţiunilor politice.17

Toate statele fost comuniste şi ex-sovietice au adoptat legi ale partidelor politice în primii ani de la căderea vechiului regim comunist totalitar. Pe de o parte, s-a urmărit eliminarea riscului ca societatea să suporte un nou colaps al regimului democratic şi, pe de altă parte, s-a avut în vedere promovarea valorilor pluralismul politic.

  • 16Dan, AVONON, „Parties Laws in Democratic Systems of Government”, The Journal of Legislative Studies, Vol.1, No. 2, 1995, pp. 283-300.
  • 17Lauri KARVONEN, op.cit., p.16.

Astfel, în ţările semidemocratice, legile partidelor politice au ca scop restrângerea libertăţii opozanţilor şi blocarea competiţiei politice prin apariţia unor noi actori politici. În democraţiile noi, legile partidelor politice îşi propun să stopeze posibile tendinţe antidemocratice care se manifestă la nivelul societăţii în tranziţie, în timp ce, în democraţiile consolidate, legile au ca raţiune pentru existenţa lor un trecut nedemocratic sau ameninţări teroriste.

Tabel nr. 1 – Legislaţia privind materia dreptului la asociere

Tabel nr. 1 – Legislaţia privind materia dreptului la asociere

Aşa cum arată Tabelul nr. 1, în legislaţia a 14 state formaţiunile care participă la alegeri sunt denumite partide politice, în timp ce în legislaţia a cinci state sunt denumite asociaţii. Într-un singur stat, legislaţia foloseşte termenul de organizaţie a societăţii civile.

Aşadar, modul în care sunt denumite formaţiunile politice apărute ca urmare a exercitării dreptului de asociere indică şi modul în care statul se raportează la politic. Asociaţiile de persoane se înfiinţează cu mai mare uşurinţă, fiind suficienţi, în general, doar trei membri fondatori. Totuşi, nu toate statele în care se foloseşte denumirea de partid politic aplică şi o legislaţie restrictivă cu privire la înfiinţare, aşa cum este cazul Germaniei şi al Angliei (pentru înregistrarea şi funcţionarea unui partid politic este nevoie de minim trei membri).

De asemenea, în legislaţia specifică a statelor cu democraţie consolidată formele de asociere în scop politic tind să fie denumite drept asociaţii (un număr de cinci state din cele opt studiate folosesc termenul de asociaţie şi doar trei state folosesc termenul de partid politic). Restul statelor studiate, toate fost comuniste,, utilizează termenul de partid politic, cu o singură excepţie (Ungaria), care utilizează termenul de organizaţie a societăţii civile.

Din totalul de 20 de state, şase recunosc apartenenţa formelor de asociere în scop politic la societatea civilă, în vreme de restul, abordează asocierea cetăţenilor în scop politic ca fiind parte a spaţiului exclusiv politic şi simt nevoia să o reglementeze ca atare.

Condiţiile de înregistrare a unui partid politic

Pentru a identifica legislaţia care prevede ceamai dificilă procedură de înregistrare a unui partid politic, am construit un model analitic, cu scale măsurabile, având în vedere următoarele variabile:

  1. numărul minim de persoane necesar pentru ca un partid politic să fie înscris oficial
  2. raportul dintre numărul minim de susţinători/membri necesari înregistrării unui partid politic şi populaţia statului18
  3. calitatea persoanei solicitată de lege 19 pentru înregistrarea unui partid politic
  4. cerinţa reprezentativităţii teritoriale pentru înregistrarea unui partid politic.

 

  • 18Studiul utilizează populaţia totală a statului şi nu populaţia cu drept de vot, deoarece pragul de înregistrare a unui partid politic este conceput ca un prag de reprezentare, iar reprezentarea se referă la întreaga populaţie, nu doar la populaţia cu drept de vot.
a. Numărul minim de cetăţeni cu drept de vot necesar pentru ca un partid politic să fie înregistrat

Condiţiile de înregistrare a unui partid politic pot reprezenta o formă de resticţie asupra procesului democratic de reprezentare. Această constatare rezultă din numărul redus de state cu regim democratic consolidat care au legi ale partidelor politice, corelat cu faptul că cea mai mare parte dintre cele care au asemenea legislaţii specifice le-au adoptat recent.

Astfel, două dintre democraţiile considerate modele pentru România, Franţa şi Belgia (ultima n special în secolul al XIX-lea), nu au legi ale partidelor politice nici până astăzi.

Comparaţia asupra condiţiilor de înregistrare a unui partid politic trebuie ca modalităţi de creştere a gradului de dificulate pentru înfiinţarea unui partid politic trebuie corelată cu gradul de deschidere către partidele noi. O privire generală asupra legislaţiilor statelor analizate ne arată că acestea prevăd modalităţi diferite de înregistrare a unui partid politic, însă aceste modalităţi pot fi măsurate în funcţie de gradul de dificultate pe care le presupun.

Precizăm că lucrarea de faţă nu face o estimare asupra resurselor financiare şi de timp necesare pentru înfiinţarea unui partid.

În ceea ce priveşte numărul minim de persoane, membri fondatori sau susţinători, de care este absolută nevoie pentru ca un partid politic să poată fi înfiinţat, această variabilă poate fi măsurată confom următoarei scale:

  • între 1 şi 10 membri/susținători necesari = valoarea 0 (zero)
  • între 10 şi 100 de membri/susținători = valoarea -1
  • între 101 şi 500 de membri/susținători = valoarea -2
  • între 501 şi 1.000 de membri/susținători = valoarea -3
  • între 1.001 şi 2.500 de membri/susținători = valoarea -4
  • între 2.501 şi 5.000 de membri/susținători = valoarea -5
  • între 5.001 şi 10.000 de membri/susținători = valoarea -6
  • între 10.001 şi 20.000 de membri/susținători = valoarea -7
  • între 20.001 şi 40.000 de membri/susținători = valoarea -8
  • peste 40.001 de membri/susținători = valoarea -9

Valorile acordate au ţinut cont de rezultatele cercetării pentru fiecare ţară şi au fost considerate praguri relevante şi măsurate ca atare.

Prima treaptă a scalei are valoarea zero.Un număr de cel mult zece membri necesari înscrierii unui partid politic este suficient de mic ca să nu creeze dificultăţi, dar nu poate primi valoare pozitivă deoarece există reglementarea în sine, care creează o minimă restricție. Celelalte trepte ale scalei au primit valori negative, deoarece, aşa cum am stabilit anterior, corelaţia cu facilitarea accesului formațiunilor politice la viața politică democratică este una negativă.

b. Raportul dintre numărul minimde membri/susținători necesar înregistrării unui partid politicşi populaţia statului

Pentru a identifica gradul de dificultate al înregistrării unui partid politic, am raportat numărul de membri/susținători necesar înscrierii oficiale a partidului la totalitatea populaţiei
statului. Ne-am raportat la totalitatea cetăţenilor unui stat, ca populaţie de referinţă, întrucât reprezentarea politică se realizează la nivelul întregii populaţii şi nu numai cu privire la cetățenii cu drept de vot.

Valorile stabilite pentru raportul dintre numărul de membri/susținători necesar înscrierii unui partid politic şi populaţia statului au fost acordate în sens invers față de variabila precedentă
(vezi punctul supra, pct. a), păstrându-se aceleaşi praguri. Astfel, cu cât raportul este mai mic, cu atât valoarea negativă este mai mare, conform următoarei scale:

  • între 1 şi 10 de cetăţeni = valoarea -9
  • între 10 şi 100 de cetăţeni = valoarea -8
  • între 101 şi 500 de cetăţeni = valoarea -7
  • între 1/501 şi 1/1.000 de cetăţeni = valoarea -6
  • între 1/1.001 şi 1/2.500 de cetăţeni = valoarea -5
  • între 1/2.501 şi 1/5.000 de cetăţeni = valoarea -4
  • între 1/5.001 şi 1/10.000 de cetăţeni = valoarea -3
  • între 1/10.001 şi 1/20.000 de cetăţeni = valoarea -2
  • între 1/20.001 şi 1/40.000 de cetăţeni = valoarea -1
  • peste 1/1 milion de cetăţeni = valoarea 0 (zero).
Tabelul nr. 2 – Valoarea raportului dintre numărul minim de persoane necesar înregistrării unui partid politic şi populaţia statului

Tabelul nr. 2 - Valoarea raportului dintre numărul minim de persoane necesar înregistrării unui partid politic şi populaţia statului

c. Calitatea persoanei solicitată de lege pentru înregistrarea unui partid politic

Am avut în vedere inclusiv calitatea cerută de lege unui cetăţean cu drept de vot pentru aderarea la un partid politic în faza iniţială de înregistrare. De menţionat este faptul că, în Ungaria aderarea la un partid politic are loc în calitate de membru al unei organizaţii a societăţii civile. De aceea, scorul ales a fost echivalent categoriei „persoane”, având în vedere că nu este vorba de calitatea de membru de partid.

Scala dă valoarea cea mai mică calităţii de membru fondator, întrucât este mai greu de realizat, având şi efectul de politizare excesivă a societăţii.

Nu în ultimul rând, scala atribuie o valoare mai mare pentru calitatea de susţinător, pentru că permite păstrarea independenței politice (neasumarea calității de membru de partid) pentru cetățeanul cu drept de vot..

Valorile atribuite sunt următoarele:

  • Membru fondator = valoarea -2;
  • Susţinător = valoarea -1;
  • Persoană = valoarea 0 (zero).
d. Cerinţa reprezentativităţii teritoriale pentru înregistrarea unui partid politic

Solicitarea expresă a legii cu privire la aderarea unor membri sau strângerea unor semnături din partea susținătorilor dintr-un număr determinat de regiuni teritoriale/colectivități locale este o varibila importantă. Aceasta se referă la faptul că statul încearcă să protejeze prin intermediul legislației dimensiunea națională de reprezentare a cetățenilor prin intermediul partidelor politice, inclusiv integritatea teritorială.

Acolo unde legea nu impune un anumit grad de reprezentativitate teritorială se pot înfiinţa cu relativă uşurinţă partide regionale şi locale. Importanța impactului asupra reprezentării cetățenilor şi, în definitiv, asupra dificultăţii de înregistrare a unui partid politic ne-a determinat să acordăm o valoare mare acestei situații: cea mai mare acordată până acum, adică 8 (opt). În ceea ce privește situația statelor în care nu există această cerință a legii, valoarea de referință a fost 0.

Tabelul nr. 3 – Perspectiva comparativă asupra condiţiilor de înregistrare a unui partid politic

Tabelul nr. 3 - Perspectiva comparativă asupra condiţiilor de înregistrare a unui partid politic

Așa cum arată tabelul de mai sus, în România, un partid politic se înregistrează cu cea mai mare dificultate prin comparație cu toate ţările supuse analizei. Numărul minim al membrilor fondatori necesar pentru a putea fi înregistrat un partid (25.000) este unul dintre cele mai mari, comparabil cu cel prevăzut de legislația Rusiei (40.000), stat care nu este considerat a fi încă democraţie. (Între timp Rusia ne-a luat-o înainte, în prezent solicitând doar 500 de membrii fondatori)

Legea 14/2003 a partidelor politice stabilește condiții dificile pentru înființarea unui partid politic, ceea ce diminuează apetitul pentru activitatea politică și blochează accesul la viața politică a unor structuri noi de reprezentare a intereselor societăți. Practic, conform legii, cel puțin 1 din 761 de români ar trebui să devină membru al unui nou partid politic. Raportul este și mai mic dacă referința sunt cetățenii cu drept de vot, nu totalul populației.

În Rusia, 1 din 3.452 de cetăţeni ar trebui să fie membru al unui nou partid politic, ceea ce înseamnă că, prin comparație cu România, cel puțin la nivelul acestui indicator, legislația Rusiei este mai permisivă în ceea ce privire condițiile de înființare a partidelor politice.

În total, România, Rusia şi Republica Moldova au obţinut scorurile cele mai mici, sub -20. Acest lucru arată că, din punctul de vedere al condițiilor restrictive de înființare a unui partid politic nou, legislația România se aseamănă mai mult cu legislația ţărilor ex-sovietice, considerate a fi semi-democraţii, şi mai puţin cu ţările fost comuniste, membre ale Uniunii Europene. Prin comparație cu ţările ex-sovietice, legislația României în materie se aseamănă în cea mai mare măsură cu legislația Republicii Moldova, atât prin scorul obţinut în total, cât şi prin scorul obținut de fiecare variabilă în parte.

Totodată, asemănarea României cu ţările ex-sovietice devine şi mai evidentă dacă se ţine seama de variabila reprezentativităţii teritoriale.

România este singurul stat democratic dintre studiile de caz alese care impune reprezentativitatea teritorială în procesul de înregistrare a unui partid politic. Rusia, Moldova şi Armenia sunt considerate semi-democraţii şi impunerea unui număr minim de membrii susținători din regiunile ţării are drept scop exprimarea suveranităţii statului şi preîntâmpinarea unor eventuale divizări teritoriale. Rusia, Moldova şi Armenia au un grad ridicat de risc cu privire la conflicte etnice şi secesiuni teritoriale.

Analizând scorurile obţinute în funcţie de cele trei grupe de ţări se observă că în statele considerate a fi democraţii consolidate înregistrarea unui partid politic nou se face cu ușurință. Excepţie face Finlanda, o ţară destul de mică şi care cere un număr destul de mare de semnături ale susţinătorilor pentru înscrierea unui partid politic.

În grupa statelor fost comuniste, notă discordantă fac atât România, cu gradul cel mai mare de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic, cât şi Ungaria, unul din statele cu gradul cel mai redus de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic dintre toate statele studiate.

În grupa statelor ex-sovietice, scorurile nu sunt uniforme. Rusia, Republica Moldova şi Ucraina au un grad ridicat de dificultate pentru înregistrarea unui partid politic, în timp ce legislația din Georgia se aseamănă cu cele din statele membre UE, fost comuniste.

Tendinţa exprimată prin legislația României de a creşte numărul de membri fondatori necesar înregistrării unui nou partid politic este opusă tendinţei înregistrate prin legislaţia Rusiei de a reduce acest număr minim. Astfel, în Rusia, numărul minim de susţinători necesar pentru înfiinţarea unui partid politic a scăzut de la 100.000 la 40.000, în timp ce în România a crescut de la 251 (în 1990) la 10.000 (în 1996) şi 25.000 (în 2003). Mai mult, în statele europene occidentale, înfiinţarea unui partid politic nu ridică probleme financiare şi organizaţionale atât de mari ca în România. Înregistrarea unui partid politic este o simplă formalitate în cele mai multe astfel de state. Libertatea de asociere este înţeleasă în dimensiunea sa accentuat liberală, iar accesul la politică prin intermediul unui partid politic este o valoare democratică respectată și garantată inclusiv prin legislaţie.

Posibilitatea înființării unui partid local/regional

Statele în care legislația permite înfiinţarea unui partid politic exclusiv la nivel local, după o procedură specifică şi care poate să participe doar la alegerile locale sunt foarte puține și reprezintă excepții de la regula generală (înființarea partidelor la nivel național).

În Anglia, există posibilitatea înfiinţării unor minor parties. În Ungaria, există posibilitatea înfiinţării unor organizaţii de beneficiu, care au statut diferit de cel al partidelor politice şi care pot participa exclusiv la alegerile locale. În Polonia, cu toate că nu avem de-a face cu posibilitatea de a înfiinţa partide politice în sens clasic, legea permite înfiinţarea unor comitete locale care susţin candidaţi independenţi sau ai unor partide politice.

Totodată, trebuie precizat că există partide locale/regionale în aproape toate statele analizate, însă aceste partide se înfiinţează după procedura legală prevăzută în legislaţia naţională. Elementul lor distinctiv este dat de scopul înfiinţării – pentru a milita în favoarea intereselor respectivelor regiuni.

Un partid care să participe la alegerile locale în anumite regiuni sau colectivități locale se poate înfiinţa cu mare uşurinţă dacă procedura de înregistrare a unui partid politic presupune doar înfiinţarea unei asociaţii de trei persoane. Chiar și în state ca Polonia, Cehia, Lituania, unde numărul minim este de 1.000 de membri fondatori sau susţinători, este relativ uşor de înfiinţat un partid politic la nivel local. Este şi cazul Poloniei care are un număr foarte mare de partide locale şi o volatilitate a sistemului de partide pe măsură. Altfel spus, în Polonia puţine partide politice de la nivel local sunt alese la două alegeri electorale consecutive19. În state ca Bulgaria sau Georgia, legea permite posibilitatea creării unui partid local sau regional (de exemplu, numărul minim de membri fondatori de 2.500 în Bulgaria nu poate fi privit ca o îngrădire în acest sens).

  • 19Kenneth BENOIT, Jacqueline HAYDEN, „Institutional Change and Persistence: The Evolution of Poland’s Electoral System, 1989–2001”. The Journal of Politics, Vol. 66, No.2, 2004, pp. 396-427.

Accesul partidelor politice în parlamentele naţionale şi în guvernarea locală

Din analiza variabilei precedente am observat că, în general, democraţiile consolidate tind să ofere mai multă libertate în exercitarea dreptului la asociere: posiblitatea de a întregistra cu uşurinţă un partid politic sau o asociaţie care participă la alegeri.

Totuși, aceleaşi democraţii nu sunt atât de deschise noilor competitori politici pe cât permite legislația în sens formal. De la înregistrarea unui partid politic până la accesul în parlamentul naţional şi în guvernarea locală este de multe ori o cale lungă. Partidele au de trecut cel puţin două teste: înregistrarea pentru participarea la alegeri şi competiția electorală în sine .

Primul test depinde de numărul de semnături şi/sau sumele de bani solicitate ca depozit pentru înregistrarea candidaţilor. Al doilea test depinde de tipul de sistem electoral care se aplică în statul respectiv şi are o importanță deosebită.

Dincolo de un număr minim semnături pentru înregistrarea unui partid politic, aceste state au un număr minim de semnături necesar susţinerii unei candidaturi în alegeri. De multe ori, acest număr minim de semnături necesar înscrierii în cursa electorală este suficient de mare încât să descurajeze candidatura.

În plus, tipul de sistem electoral – majoritar, pluralist, proporţional, semi-proporţional sau mixt – avantajează sau dezavantajează partidele mici şi pe cele noi. Partidele noi sunt avantajate în cea mai mare măsură de sistemele proporţionale, cu prag electoral redus. În funcţie de contextul naţional şi formula electorală, sistemele semi-proporţionale şi mixte avantajează într-o oarecare măsură partidele noi. Sisteme pluraliste şi majoritare dezavantajează în cea mai mare măsură partidele mici şi noi20.

  • 20Arend LIJPHART, Sisteme electorale si sisteme de partide, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010 şi Rein TAAGEPERA, Matthew S. SHUGART, Seats and Votes: The Effects and Determinants of Electoral Systems,Yale University Press, New Haven, 1989.

Înregistrarea candidaţilor în alegeri

Din Tabelul nr. 4, se pot deduce următoarele patru modele, fără a mai ţine cont de grupele de state studiate:

  1. înregistrarea partidului cu uşurinţă şi înregistrarea candidaţilor cu uşurinţă;
  2. înregistrarea partidului cu uşurinţă şi înregistrarea candidaţilor cu dificultate;
  3. înregistrarea partidului cu dificultate şi înregistrarea candidaţilor cu uşurinţă;
  4. înregistrarea partidului cu dificultate şi înregistrarea candidaţilor cu dificultate.
Tabelul nr. 4 – Condiţii privind înregistrarea candidaţilor în alegeri

Tabelul nr. 4 - Condiţii privind înregistrarea candidaţilor în alegeri

În primul model, înregistrarea partidului cu uşurinţă şi înregistrarea candidaţilor cu uşurinţă, am inclus următoarele ţări: Anglia, Franţa, Olanda, Cehia, Lituania şi Ungaria, cu menţiunea că Cehia şi Lituania se înregistrează un pic mai dificil un partid politic decât în Anglia, Franţa, Olanda sau Ungaria (vezi Tabelul nr. 3).

În al doilea model, înregistrarea partidului cu uşurinţă şi înregistrarea candidaţilor cu dificultate, am încadrat următoarele state: Belgia, Germania, Italia, Spania, Polonia şi Georgia, cu menţiunea că Belgia cere un număr relativ mic pentru Camera Reprezentanţilor şi un număr mare pentru Senat de semnături.

În al treilea model, înregistrarea partidului cu dificultate şi înregistrarea candidaţilor cu uşurinţă, am introdus următoarele ţări: Finlanda, România, Slovacia, Moldova şi Ucraina.

În al patrulea model, înregistrarea partidului cu dificultate şi înregistrarea candidaţilor cu dificultate, pot fi incluse: Armenia, Bulgaria şi Rusia, cu precizarea că Armenia este cel mai moderat stat al modelului, deoarece nu se solicită un număr de semnături la înregistrare, ci doar o sumă de bani returnabilă dacă partidul obţine cel puţin un mandat prin scrutinul proporţional sau cel puţin 5% din voturile conform scrutinului majoritar sau câştigă un mandat.

Rolul sistemului electoral

Indiferent căt de dificile sunt obstacolele legislative pe care le are de trecut un partid, pentru a ajunge în competiţia electorală – înfiinţarea şi înregistrarea în alegeri -, tipul de sistem electoral este cel decisiv, în final, pentru uşurinţa cu care un partid obţine reprezentarea în parlamentul naţional sau într-una din instituţiile guvernării locale. Din acest motiv, este necesar ca modelele precizate în secţiunile anterioare să fie nuanţate în funcţie de variabila sistemelor electorale.

Anglia este singura ţară din cele studiate care are un sistem electoral pluralist, în circumscripţii cu un singur membru, în care mandatele se alocă candidatului care obţine cele mai multe voturi. Acest tip de scrutin tinde să dea naştere la un sistem format din două partide şi face foarte dificilă intrarea pe scena politică a unui nou partid. Sistemele pluraliste de tipul „primul ia totul” favorizează partidele mari21. În mod evident, disproporţionalitatea la care poate să ajungă este de multe ori foarte mare în defavoarea partidelor mici. Astfel, Partidul Democrat Liberal, al treilea partid ca mărime în Parlamentul englez, a câştigat în 1997 16,8% din voturi, însă a obţinut mai puţin de 10% din mandate în Parlament22.De asemenea, este important să precizăm că Anglia are acest tip de scrutin atât pentru alegerea membrilor Camerei Comunelor, cât şi pentru alegerea guvernanţilor locali.

Spre deosebire de Anglia, Franţa are un sistem majoritar în două tururi de scrutin, ceea ce înseamnă că partidelor mici sunt încurajate să participe la primul tur, deoarece „cred că nu au nimic de pierdut”23. Aşa cum remarca Robert Elgie, competiţia dintre mai multe partide a fost încurajată şi de faptul că, după 1990, partidele care depun cel puţin 50 de candidaturi în alegerile pentru Adunarea Naţională primesc bani publici24. Cu toate acestea, doar câteva partide reuşesc să treacă pragul electoral destul de mare, de 12,5% din voturile obţinute în circumscripţia în care candidează. Este foarte dificil pentru partidele noi şi mici să obţină un număr suficient de voturi pentru a intra în turul al doilea al alegerilor.

Olanda este unul dintre statele care permite în cea mai mare măsură accesul partidelor noi pe scena politică, cel puţin la stadiul actual al analizei. În Olanda sunt necesare doar 3 persoane pentru înfiinţarea unei asociaţii politice, 30 de semnături pentru înregistrarea candidaţilor în alegeri şi 11.250 de euro depozit returnabil în cazul în care lista obţine 75% din voturile cotei electorale. În plus, Olanda are unul dintre cele mai proporţionale scrutinuri electorale din lume. Olanda aplică un scrutin proporţional cu liste închise şi preferenţiale în acelaşi timp pentru Camera Reprezentanţilor. Alegătorul are la dispoziţie un singur vot pentru un candidat de pe lista unui partid. Alegătorul poate vota orice candidat de pe listă în funcţie de preferiţe sau, în cazul în care nu preferă nici un candidat al partidului, bifează primul candidat din respectiva listă. Voturile obţinute de toţi candidaţii de pe listă se adună în contul partidului din care fac parte şi se alocă în conformitate cu ordinea de pe lista de partid. Scrutinul nu are prag electoral legal prestabilit, însă impune partidelor să obţină cel puţin 25% din cota electorală (cota Hare) calculată la nivelul întregii ţări, care reprezintă aproximativ 0,67% din totalul voturilor valabil exprimate. Alocarea mandatelor are loc la nivelul circumscripţiei naţionale şi utilizează metoda d’Hondt. Totuşi, chiar dacă Olanda are un prag electoral mic, faptul că alocarea mandatelor are loc la nivelul unei singure circumscripţii, naţionale, prin utilizarea metodei d’Hondt, face ca sistemul să nu mai fie atât de deschis partidelor noi, favorizând partidele mari.

Belgia aplică un sistem proporţional cu un prag electoral moderat, de 5%. Alocarea mandatelor are loc în fiecare dintre cele 11 circumscripţii plurinominale şi nu la nivel naţional, iar înregistrarea în alegerile pentru Camera Reprezentanţilor este condiţionată de depunerea a unui număr redus de semnături, între 200 şi 500. Astfel, Belgia, alături de Olanda, este una dintre cele mai deschise democraţii către promovarea iniţiativei politice. Totuşi, formula de alocare a mandatelor, metoda d’Hondt, temperează însă această deschidere, favorizând partidele mari.

Finlanda are un regim relativ dificil de înfiinţare a unui partid politic, însă odată înfiinţat, partidul politic are şanse mai mari de a intra în parlament, întrucât scrutinul este unul proporţional şi alocarea mandatelor nu este restricţionată de un prag electoral legal. Trebuie făcută totuşi menţiunea că metoda d’Hondt de alocare a mandatelor favorizează partidele mari.

Regimul înfiinţării unui partid politic în Italia este în mică măsură reglementat legislativ, ceea ce face ca sistemul de partide italian să se modifice în permanenţă. Uşurinţa înfiinţării unui partid determină participarea (şi câştigarea) alegerilor de partide numeroase, care fac parte însă din alianţe electorale. Partidele şi alianţele sunt ajutate de sistem electoral proporţional să intre în Parlament şi, în acelaşi timp, restricţionate de pragul electoral relativ mare.

Înfiinţarea partidelor în Polonia se face cu uşurinţă. De asemenea, participarea la alegerile locale este relativ permisivă datorită prevederilor speciale privind comitetele electorale provizorii. Sistemul de partide polonez este unul dintre cele mai volatile din Europa. Un element distinctiv al acestui sistem este numărul foarte mare de partide care acţionează la nivel local. Practica politică arată o importanţă crescută a nivelului local de guvernare din Polonia (localism), dar care este însoţită de o volatilitate electorală şi a partidelor, ceea ce face ca sistemul de partide polonez sa fie unul dintre cele mai instabile din Europa.

În Ungaria partidele politice se înfiinţează uşor, legislaţia încurajând, astfel, pluralismul politic. Totuşi, pragul electoral de 5% şi scurtinul majoritar în două tururi îngreunează accesul partidelor noi pe scena politică.

Rusia are cel mai închis sistem de partide din cele studiate. Elementele constitutive ale sistemului închis sunt numărul foarte mare de semnături necesar înregistrării unui partid politic, numărul foarte mare de semnături necesar înregistrării candidaţilor în alegeri, un scrutin proporţional, cu vot pentru liste închise de partid, un prag electoral de 7% şi alocarea mandatelor are loc într-o singură circumscripţie, la nivel naţional, cu mai mulţi membri, prin aplicarea metodei d’Hondt.

Accesul partidelor noi la reprezentarea politică în România

În România, accesul partidelor noi la reprezentarea parlamentară sau locală este dificil. Indiferent dacă propune candidaţi la nivel naţional şi local sau doar la nivel local, înregistrarea unui partid nou se face cu semnăturile a 25.000 de membri fondatori, ceea ce este excesiv. Numărul este, în definitiv, acelaşi, deoarece nu există prevederi diferenţiate pentru înfiinţarea partidelor politice la nivel local faţă de prevederile pentru partidele de la nivel naţional.

Accesul partidelor noi în Parlament este îngreunat de mai mulţi factori. Prima categorie de factori cuprinde factorii preelectorali, anteriori competiţiei electorale: (i) numărul mare de semnături de susţinere necesare înregistrării, (ii) obligaţia ca persoanele care susţin noul partid să fie membri fondatori, deci să aibă apartenţă politică, (iii) obligativitatea reprezentativităţii teritoriale a semnăturilor.

A doua categorie de factori cuprinde factorii care ţin de sistemul electoral: (i) competiţia electorală are loc în circumscripţii cu un singur membru (circumscripţii uninominale25), (ii) pragul electoral este destul de mare şi se aplică pentru scorurile obţinute de partide la nivel naţional, (iii) două dintre formulele de alocare a mandatelor, majoritate absolută de 50%+1 din voturi şi metoda d’Hondt, avantajează partidele mari.

Competiţia electorală în circumscripţii cu un singur membru tinde să polarizeze preferinţele alegătorilor. Altfel spus, două partide sau alianţe devin mai importante şi tot acestea două îşi dispută majoritatea locurile disponibile din Parlament. Partidele mici şi, mai ales cele noi, sunt dezavantajate de competiţia în circumscripţii cu un singur candidat. Pragul electoral de 5% pentru partide, 8% pentru alianţe de două partide şi 8%+1% pentru fiecare partid în plus este calculat din totalul voturilor obţinute de un partid politic la nivel naţional şi nu la nivel de circumscripţie, adică judeţ26. Dacă pragurile electorale ar fi calculate la nivel de circumscripţie ar creşte şansele de trecere a pragului electoral pentru partidele mai mici. Evident, aici avem nevoie de studii avansate pentru a descoperi avantajele şi dezavantajele unei asemenea modificări legislative.

Majoritatea absolută de 50%+1 din voturile exprimate într-un colegiu este foarte greu de obţinut de către un partid nou. Să presupunem că un candidat cu notorietate al unui partid nou ar obţine acest scor, însă, dacă partidul său nu obţine cel puţin 5% din totalul voturilor la nivel naţional, nu primeşte locul indiferent de rezultatul său foarte bun sau excepţional. Design-ul acesta electoral face ca, din nou, partidele care doresc să îşi desfăşoare activitatea la nivel judeţean să fie dezavantajate.

  • 25În literatura de specialiate nu este consacrat termenul de „circumscripţie uninominală”, acesta fiind considerat o formă colocvială a termenului de „circumscripţie cu un singur candidat” (single member district).
  • 26România are 43 de circumscripţii electorale, constituite din judeţele ţării, plus municipiul Bucureşti, şi o circumscripţie care reprezintă cetăţenii români din diaspora.

Concluzii

Libertatea garantată prin lege pentru exercitarea dreptului la asociere în scop politic nu este suficientă pentru ca un partid să aibă efectiv acces la reprezentarea parlamentară sau la guvernarea locală. Gradul de deschidere a democraţiilor către reprezentarea politică a partidelor noi depinde nu numai de condiţiile de înregistrare (şi funcţionare) a unui partid politic, dar şi de factori mult mai complecşi, precum sistemul electoral, sistemul de partide, formula electorală.

Democraţiile occidentale consolidate au un mod specific de a funcţiona, rezultat al experienţei democratice îndelungate, iar configuraţia sistemului de partide este greu de modificat de partide politice noi. În general, procedura de înregistrare a unui partid este relativ uşoară, dar şansele ca acesta să intre în Parlament sunt reduse, fie din cauza condiţiilor restrictive de înscriere a candidaţilor, fie din cauza sistemului electoral, care implică şi pragul electoral ridicat.

În cazul României, cu toate că şi sistemul electoral îngreunează accesul partidelor noi la reprezentarea politică, factorii decisivi sunt cei preelectorali. În România, un partid politic se înregistrează cu cea mai mare dificultate dintre toate ţările supuse analizei, concluzie ce reiese din modelul de analiză dezvoltat în secţiunile anterioare.

În România postcomunistă, prin comparaţie cu alte state (inclusiv cu statele non-membre UE, ex-sovietice), s-a manifestat o tendinţă de îngreunare a accesului unor noi partide pe scena politică locală şi în Parlamentul ţării. Această tendinţă este evidentă când ne raportăm la creşterea (în mai multe etape) a numărului de membri fondatori de care este nevoie pentru a fi înregistrat un partid, precum şi a pragului electoral care trebuie atins de o formaţiune politică pentru a obţine mandate în Parlamentul României.

Legislaţia românească nu numai că nu încurajează pluralismul politic, dar chiar urmăreşte pervers să îl elimine. Tocmai de aceea partidele în România au şanse foarte reduse, aproape inexistente, de a se forma de jos în sus. Sistemul de partide românesc este incapabil să reflecte clivajele sociale româneşti, inclusiv din cauza condiţiilor foarte dificile de înfiinţare a unui partid politic.

Legea partidelor politice din România obligă la uniformitate valorică la nivelul întregii ţări. Numărul de 18 judeţe, solicitate pentru reprezentativitatea teritorială necesară înfiinţării unui partid politic, este ales tocmai pentru a excede numărul de judeţe din orice regiune istorică a ţării. Nici una dintre regiunile istorice ale României – Moldova, Ţara Românească, Ardeal, Banat sau Dobrogea – nu are 18 judeţe în componenţă.

Reprezentarea este aspectul cel mai important al democraţiei moderne, deoarece democraţia de astăzi nu poate fi decât reprezentativă27. Logica democratică este de a avea mai întâi pluralism de idei, interese şi dorinţe exprimate prin partide politice sau asociaţii cu caracter politic. Ulterior, este necesar ca legislaţia statului democratic să permită accesul acestor partide la competiţia electorală liberă şi corectă, singura prin care se poate decide în mod just care dintre aceste idei, interese şi dorinţe sunt suficient de reprezentative pentru a fi duse în forul suprem de legiferare, parlamentul28.

Partidele şi asociaţiile care rămân în afara forului legislativ sunt la rândul lor reprezentative, însă pentru o populaţie mai mică de cetăţeni, a căror idei, interese şi dorinţe se fac auzite în timpul campaniei electorale.

Legea partidelor politice din România nu încurajează reprezentarea politică şi competiţia electorală, deoarece confundă pluralismul politic cu reprezentarea politică. Logia democraţiei româneşti este răsturnată: mai întâi reprezentare, apoi pluralism. Democraţia însăşi este afectată.

  • 27Giovanni SARTORI, Teoria democratiei reinterpretata, Polirom,Iaşi, 1999.
  • 28Hanna PITKIN, The concept of representation, University of Press, Los Angeles, 1967.

Bibliografie

  • ASLUND Anders şi MCFAUL, Michael (ed.), Revolution in Orange. The Origins of Ukraine’ Democratic Breakthrough, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, 2006.
  • AVONON, Dan, „Parties Laws in Democratic Systems of Government”, The Journal of Legislative Studies, Vol. 1, nr. 2, 1995.
  • BENOIT, Kenneth, HAYDEN, Jacqueline, “Institutional Change and Persistence: The Evolution of Poland’s Electoral System, 1989–2001”. The Journal of Politics, 2004, 66, pp 396-427.
  • BARNETT, Hilaire, Understanding Public Law, Routledge-Cavendish, 2009.
  • BÉRTOA, Fernando Casal, WALECKI, Marcin, „Party Regulation and its Effects on the Polish Party System (1991-2011)”, (IPSA RC. 20), The Legal Regulation of Political Parties, Working Paper 22 Mai 2012.
  • BIRCH Sarah, Electoral Systems and Political Transformation in Post-Communist Europe, Palgrave Macmillan, 2003.
  • DALTON, Russell J., WELDON, Steven A., “Public Images of Political Parties: A Necessary Evil?”, West European Politics, 2005, Vol. 28, Nr. 5, 931 – 951.
  • ELGIE, Robert, „France: Stacking the Deck”, în The Politics of Electoral Systems, Oxford University Press, New York, 2005.
  • GALLAGHER, Michael, MITCHELL, Paul (eds.), The Politics of Electoral Systems, Oxford University Press, New York, 2005.
  • GAUJA, Anika, Political Parties and Elections: Legislating for Representative Democracy, Farnham, Ashgate, 2010.
  • HLOUŠEK, Vít, “Seeking a type: The Czech party system after 1989. Politics in Central Europe”, Politics in Central Europe, 2010, vol. 6, nr. 1, pp. 90-109.
  • KARVONEN, Lauri, „Legislation on Political Parties: A Global Comparison”, Paper presented at the Southwestern,Political Science Association 2005 Annual Meeting, New Orleans, March 23-26, Panel PS 73: “Rediscovering Democracy”, Aie-Rie Lee, Chair.
  • KATZ, Richard S., MAIR, Peter, „Changing Models of Party Organization and Party Democracy: the emergence of the cartel party”, Party Politics, 1995, Vol. 1, p 5-31.
  • KIRCHHEIMER, Otto, “The Transformation of the Western European Party Systems”, în Joseph LAPALOMARA and Myron WEINER, Political Parties and Political Development, Princeton University Press, 1966.
  • LIJPHART, Arend, Sisteme electorale si sisteme de partide, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010.
  • LUNDELL, Krister, “Disproportionality and Party System Fragmentation: Does Assembly Size Matter?”, Open Journal of Political Science, 2012. Vol.2, NR.1, pp.9-16.
  • MILLARD, Frances, „Poland: Parties without a Party System”, 1991-2008, Politics & Policy, Vol. 37, NR. 4, 2009.
  • MÜLLER, Wolfgang, „The Relevance of the State for Party System Change”, Journal of Theoretical Politics Vol. 5, nr.4, 1993, pp.419-454.
  • SHUGART, Matthew Soberg, WATTENBERG Martin P. (eds.), Mixed-Member Electoral SystemsThe Best of Both Worlds?, Oxford University Press, New York, 2001.
  • PITKIN, Hanna, The concept of representation, University of Press, Los Angeles, 1967.
  • PREDA, Cristian, SOARE, Sorina, Regimul, partidele si sistemul politic din Romania, Nemira, 2008.
  • SARTORI, Giovanni, „Representational systems”, în International Encyclopedia of the Social Sciences, vol.13., p.471.
  • SARTORI, Giovanni, Teoria democraţiei reinterpretată, Polirom, Iaşi, 1999.
  • TAAGEPERA, Rein, SHUGART, Matthew S., Seats and Votes: The Effects and Determinants of Electoral Systems,Yale University Press, New Haven, 1989.
  • WATT, Bob, UK Election Law: A Critical Examination, Routledge-Cavendish, 2006.

Acte normative

ANGLIA

  • Registration of Political Parties Act 1998.
  • The Political Parties, Elections and Referendums Act 2000 (PPERA)

ARMENIA

  • Legea Republicii Armenia cu privire la partidele politice

BULGARIA

  • Legea partidelor politice din 2009

FINLANDA

  • Legea partidelor politice din 1969

POLONIA

  • Legea partidelor politice din 1997
  • Legea alegerilor Seimului și Senatului din 2001

UNGARIA

  • Legea CLVI on Public Benefit Organisations
  • Act CLVI on Public Benefit Organisations
  • Legea nr. 2 din 1989 privind dreptul de asociere

BELGIA

  • Legea din 27 iunie 1921 privind asociațiile fără scop lucrativ
  • Legea privind limitarea și controlul cheltuielilor electorale din 1989
  • Codul electoral Belgian

CEHIA

  • Legea privind asocierea în partide și mișcări politice din 1991
  • Legea 247 din 1995 privind alegerea Parlamentului Republicii Cehia

FRANȚA

  • Legea din 1 iulie 1901 a asociaţiilor
  • Legea nr. 88-227 din 11 martie 1988 privind transparența financiară în viața politică

GERMANIA

  • Legea privind partidele politice din 24 iulie 1967
  • Legea alegerilor federale promulgată în 23 iulie 1993 (Gazeta legilor federale I pp. 1288, 1594)

GEORGIA

  • Legea organică a uniunilor politice ale cetățenilor din 1997
  • Codul Electoral din 2011

LITUANIA

  • Legea din 23 martie 2004 privind partidele și organizațiile politice
  • Legea pentru alegerea Seimului din 1992

MOLDOVA

  • Legea Republicii Moldova privind partidele şi alte organizaţii social-politice din 1991
  • Codul electoral. Legea nr. 1381-XIII din 21.11. 1997
  • Lege nr. 294 privind partidele politice, din 21.12.2007

ROMÂNIA

  • Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România
  • Legea nr. 27 din 26 aprilie 1996 Legea partidelor politice.
  • Legea partidelor politice nr. 14 din 9 ianuarie 2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 550 din 6 august 2012.
  • Legea nr.35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
  • Legea nr. 129 din 23 iunie 2011 privind modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
    autoritatilor administratiei publice locale.

RUSIA

  • Legea federală cu privire la partidele politice 2001

SLOVACIA

  • Legea nr 85 din 4 februarie 2005 privind partidele politice și mișcările politice
  • Legea nr. 333 din 16 mai 2004 pentru alegerea Consiliului Național
  • Legea nr. 333 din 16 mai 2004 pentru alegerea Consiliului Național

SPANIA

  • Legea organică nr. 58 din 1978 a partidelor politice
  • Legea organică nr. 6 din 2002 privind partidele politice, în continuare Legea

UCRAINA

  • Legea asociațiilor publice din 1992
  • Legea partidelor politice din 2001

 

Studiu realizat de:

Bogdan Dima – coordonator

Roberta Ogaru – cercetător

Cosmin Văduva – cercetător